Pe Calea Plevnei, într-o curte cu clădiri scorojite de vreme, este o sală mică, fără ferestre, cu tatami, în care după judoka intră la antrenamente lotul de karate de la Sportul Studenţesc. Îmbrăcaţi în kimonouri albe, impecabile, sportivii se aliniază, salută sensei-ul şi pornesc încălzirea cu o alergare uşoară şi un pas săltat.

Una dintre sportive se retrage discret după salut. Timp de aproape zece zile, Ştefania Sandu nu va putea să se antreneze. S-a accidentat în concursul pe echipe de la Campionatele Europene de karate, pentru toate stilurile, desfăşurate între 8 şi 10 mai, la Zagreb.

Din oraşul croat, Ştefania, practicantă a stilului shotokan, s-a întors cu medalia de bronz la categoria 55 de kilograme, pe care a adăugat-o lângă celelalte două, din acelaşi metal, cucerite la Europenele de la Sofia din 2001 şi la Mondialele de la Madrid din 2002, şi multe alte trofee obţinute la Naţionale.

La 33 de ani, Ştefania Sandu lucrează nouă ore pe zi ca şi contabilă, se antrenează pentru karate şi spune că nu se gândeşte deocamdată să renunţe şi că aşteaptă ca acest sport să intre în programul Jocurilor Olimpice din 2016.        

„Este foarte greu”

Când te-ai apucat de acest sport? Pe la 12 ani. Mă uitam la televizor, la filme cu luptători de karate. Apoi, în şcoala generală a venit un antrenor. M-am dus, mi-a plăcut şi n-am putut să mă opresc.

După ce ai practicat acest sport atâţia ani, cât este realitate şi cât ficţiune în filme? O parte este realitate, dar cred că mai mult de 60-70% este ficţiune.

Cum se desfăşoară un antrenament? O şedinţă de pregătire durează o oră şi jumătate. Încălzirea îmi ia aproximativ 30 de minute. Urmează tehnici de luptă, combinaţii, situaţii reale de meci, meciuri efective.

Cum arată o zi din viaţa ta? Aproape zilnic mă trezesc la 07.30. Merg la serviciu, la o firmă de contabilitate, unde stau nouă ore. După serviciu merg la antrenament.

Nu îţi este greu? Ba da. Este foarte greu, dar mai pot.

Ţii vreun regim alimentar? Din păcate, nu. Ar trebui, dar nu pot. Înainte de competiţii iau vitamine, calciu, magneziu, zinc. Dar niciodată n-am avut probleme în ceea ce priveşte îndeplinirea baremului de greutate la competiţii. 

Ce faci în timpul liber? În timpul liber, pe care nu prea îl am, îmi place să ies din Bucureşti.

Există vreo lovitură pe care o preferi? Nu cred că am o lovitură anume. Lucrez şi pe gardă stânga, şi pe gardă dreapta. Lovesc cu amândouă mâinile. Lovesc şi chudan, adică de la gât până la abdomen. În general simt într-un meci cam ce lovitură intră şi o folosesc.

Care consideri că este cea mai periculoasă lovitură? Probabil ushiro-geri, care se loveşte cu călcâiul. Depinde mult de locul unde te prinde lovitura. În plex sau în ficat este destul de rău.

Care sunt calităţile pentru acest sport? Ambiţia, perseverenţa. Cine vrea să facă acest sport trebuie să-şi dorească acest lucru. Dacă un copil este adus de mama sau de tata, împotriva voinţei, nu rezistă.   „Am ştiut mereu că voi veni înapoi”

Te-ai gândit vreodată să renunţi? Nu. Niciodată. Am făcut o pauză de aproximativ două luni când eram la liceu şi am dat admiterea. Apoi am stat şase luni pe bară din cauza unei accidentări, dar am ştiut mereu că voi veni înapoi.

Ce te face să nu renunţi încă? Senzaţia de bine, de bucurie pe care o am atunci când câştig. Sentimentele pe care le am atunci când urc pe podium. Faptul că am rezultate. Greutăţile pe care le întâmpin sunt depăşite de rezultate. 

Care dintre medaliile cucerite îţi este cea mai dragă? Aceasta pe care am obţinut-o acum, la Zagreb, deşi este de bronz, fiindcă am câştigat-o la un campionat greu.

Cum te-a ajutat acest sport în viaţă? Când eram mică nu aveam teamă de nimic. Ajungeam târziu acasă, mama îşi făcea probleme dacă sunt bine. În timp m-a făcut să devin mai calculată, mai liniştită.

Fără mari câştiguri materiale

După ce îţi vei încheia cariera de sportivă, vei rămâne în lumea karatelor? Cred că o să continui cu meseria pe care mi-am ales-o, cea de contabil. La un moment dat am deschis o sală de karate, dar n-a mers. Am stat cam trei luni. Cred că nu mi se potrivea. Ştiu că sunt absurdă, dar îmi doream ca acei copii să facă ce fac eu. Era imposibil.

Visezi la Jocurile Olimpice? Sper să fie introduse karatele în programul olimpic. Abia aştept ca acest moment să vină.

Au karatele priză la public? După Revoluţie, au avut multă priză la public. Lumea era curioasă. Acum sportivii s-au împuţinat, iar cauzele sunt în primul rând financiare. Este un sport din care nu se câştigă mult din punct de vedere material. 

Posibil sport olimpic

Comitetul Internaţional Olimpic va discuta în luna octombrie posibilitatea de a introduce karatele la Olimpiada din 2016. Alte sporturi a căror includere în programul olimpic va fi luată în discuţie sunt rugby-ul în şapte, rollerul, golful şi squashul.

„Cele mai mari şanse le au karatele şi rugby-ul în şapte. Unul dintre criteriile principale luate în considerare când se alege un nou sport este cel legat de infrastructură. Or, karatele n-au nevoie de construcţii speciale. Concursul se poate desfăşura în orice sală, cum ar fi cea de judo sau de gimnastică”, a explicat antrenorul federal Adrian Ghinea, care se ocupă de pregătirea Ştefaniei Sandu.

La Europenele de Karate Modern, concurs complet, România a fost reprezentată de zece sportivi (trei de la Sportul Studenţesc, şase de la Dinamo şi unul de Steaua). Fiecare ţară a avut dreptul la un singur sportiv pe categorie de greutate, fiecare dintre ei participând la acelaşi concurs, indiferent de stilul practicat (shotokan, shito-ryu, goju-ryu şi wado-ryu). La nivel european şi mondial sunt organizate şi campionate pentru fiecare stil în parte. 

Federaţia Română de Karate Modern a fost înfiinţată în anul 2000. „Acum aveam 120 de cluburi afiliate, la care sunt legitimaţi aproximativ 2.000 de sportivi. Este un pic mai greu pentru noi, fiindcă bugetul este mic. Spre exemplu, anul trecut, federaţia similară din Franţa a avut un buget de 10 milioane de euro. Noi am avut 1,5 miliarde de lei vechi (n.r. - aproximativ 42.000 de euro). Am găsit sponsori. În plus, sportivii de la karate nu sunt recunoscuţi ca profesionişti, deci nu sunt plătiţi”, a explicat Ghinea. În acest an, bugetul federaţiei alocat de Ministerul Tineretului şi Sportului este de 250.000 lei (aproximativ 61.000 de euro).