Codrin Ștefănescu iese la rampă după scrisoarea trimisă de Firea membrilor PSD: Să-i ferească Dumnezeu

Codrin Ștefănescu iese la rampă după scrisoarea trimisă de Firea membrilor PSD: Să-i ferească Dumnezeu

În două trei săptămâni va avea loc Comitetul Executiv al PSD, în care vor fi reglate „lucrurile cum nu se așteaptă nimeni”, a anunțat, vineri seară, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

Reacția lui Ștefănescu vine ca urmare a scrisorii deschise trimise, vineri, de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea membrilor PSD, în care spune că se încearcă discreditarea sa după ce a început să îl atace pe liderul PSD, Liviu Dragnea.

Mai mult, Firea a precizat că nu este o disidentă şi nu vrea sub nicio formă scindarea sau slăbirea partidului, dar că s-a ajuns într-un punct în care nu se mai poate, pentru că şefia PSD s-a concentrat în mâinile unui singur om, care ia toate deciziile doar într-un grup restrâns, iar acest mod de a conduce partidul „nu poate duce decât într-o fundătură”.

„Ca să-i lămuresc pe colegii noştri şi le transmit în felul următor. Am ascultat toate declaraţiile şi toate bazaconiile care s-au spus în spaţiul public. În două, trei săptămâni vom avea un Comitet Executiv al PSD şi acolo vom regla lucrurile cum nu se aşteaptă nimeni. Vreţi să vă spun de ce a discutat Mihăiţă Vîrză (deputat PSD de Bucureşti – n.r.) prostiile alea? Nu, o le discutăm în partid. În condiţiile acestei lupte, nu ne convine nouă ca partid să avem o astfel de dizidenţă. Nu iau deloc în glumă aceste şase zile şi să-i ferească Dumnezeu pe cei care trimit scrisori deschise să trimit eu o scrisoare, că eu sunt iubit în partidul acesta. Eu joc după nişte reguli, ca toţi membrii din PSD, ne reglăm treburile în interior. Când vii şi spui lucruri în exteriorul partidului ajuţi adversarii, prin mesajele din acest partid domnii de la PNL au cerut comisie de anchetă parlamentară (care să ancheteze presupunele interceptări ilegale comandate de Liviu Dragnea – n.r.)”, a afirmat Codrin Ştefănescu,  vineri seară, la România Tv.