Cu 18 ani în urmă, la Bastia, „militarii” au reușit cea mai cumplită calificare în cupele europene, la capătul unui meci în care fotbaliștii s-au temut chiar pentru viața lor

Niciodată o echipă românească de club nu a mai trăit o asemenea experienţă terifiantă la un meci jucat în deplasare în cupele europene!

S-a întâmplat pe 4 noiembrie 1997, în manșa retur din cadrul turului II al fostei Cupa UEFA, iar partida la care facem referire este Bastia – Steaua. Un meci pe care niciunul dintre roş-albaştrii prezenţi atunci în Corsica nu-l va uita vreodată.

După meciul cu Bastia, Steaua a jucat cu Aston Villa și a fost eliminată (scor 2-1 și 0-2)

Le-au stins nocturna la antrenamentul oficial

În manşa tur, de la Bucureşti, Steaua se impusese cu 1-0 printr-un gol marcat de Lavi Hrib la jumătatea reprizei a doua, iar autorul victoriei din Ghencea este cel care povesteşte istoria acestei duble. „Nimic nu lăsa să se întrevadă ceea ce a urmat peste două săptămâni la Bastia. E adevărat că şi la noi acasă francezii au fost arţăgoşi, dar totul până la o anumită limită. Nu au lovit, nu au practicat un joc dur, chiar dacă intrările lor la minge erau foarte hotărâte. La Bastia am trăit însă iadul pe pământ! Șicanele au început încă de la antrenamentul oficial, când ne-au stins lumina nocturnei cu 5 minute înainte de încheierea ședinței. N-aveai la cine protesta, n-aveai cu cine să te înţelegi, oamenii de la stadion o ţineau una şi bună, că a expirat timpul care ne fusese rezervat.

Ostilitate pe faţă din partea lor, dar la momentul respectiv nu ne gândeam că această ostilitate se va transforma la ora meciului în violenţă dusă la maximum.”

FOTO: Hrib, omul decisiv în meciul tur

Blindați de Poliție

„Două episoade petrecute înaintea partidei ne-au băgat însă puţin frica în oase vizavi de ce ne aşteaptă”, continuă fostul atacant al Stelei. „Mai întâi, în dimineaţa partidei am ieşit cu toţii la o plimbare prin oraş. Eram îmbrăcaţi în treningurile alea ale noastre, ponosite, că pe vremea aia nici nu aveam costume de prezentare. Pe stradă, lumea a văzut emblema cu «Steaua» și ne arătau ba trei degete, ba cinci, plus înjurăturile de rigoare, totul cu niște fețe încruntate de ziceam că acum sar la noi. Ţin minte că am mers undeva spre faleză şi am vrut să luăm un suc, o cafea, de la una dintre terase, dar tipul de la bar nu a vrut să ne servească! A zis că e închis, deşi era clar că francezii de la mese fuseseră serviţi. Al doilea episod prevestitor de rău s-a petrecut când am plecat spre stadion, de la hotel. Aveam 6-7 mașini de poliție în fața autocarului și tot atâtea în spate, după noi. Niciodată pe unde fusesem şi jucasem nu am mai avut asemenea măsuri de securitate. Atunci chiar am devenit conştienţi că vom avea parte de un meci special.”

„Cât era Lăcă de cocoș, s-a făcut mic!”

Odată cu meciul, spune Hrib, a început teroarea. „Intrau tare, chiar dur, încă din primele minute. Se simţea şi ură şi frustrare în jocul lor. Eram rezervă, dar îi simţeam pe ai noştri din teren destul de timoraţi. A mai ieşit şi Roşu încă din primele 10 minute, accidentat, şi-a rupt clavicula după ce a căzut urât de tot împins de unul de-ai lor.

Ei, trei-patru ocazii, iureș la poarta lui Ghersaim, noi nu jucam nimic. Și, pe neașteptate, a venit golul lui Cătălin Munteanu, care avea 18 ani pe atunci, șut din unghi sub transversală. Iar s-au urcat pe noi, de data asta cu lovituri fără nicio jenă. La centru era un austriac (n.r. – Gerd Grabher), care fluiera şi nu fluiera la faulturile lor. Aproape din nimic a venit şi golul doi, tot Cătălin Munteanu, imediat înainte de pauză. Atunci i-a simţit pe francezi că s-au cam tăiat. Dar la pauză, iar incidente. Lăcătuş i-a reproşat unui negru mare din apărarea lor, Mendy, intrările dure din prima repriză, iar ăla i-a băgat mâna în gât. Au mai venit doi-trei de-ai lor, dar s-a băgat arbitrul şi i-a despărţit. Cum-necum am ajuns la vestiar deşi unii dintre ai noştri îşi luaseră câteva după ceafă până şi de la oamenii de ordine!”

I-au tăiat urechea unui bodyguard care apăra suporterii români

„Am rămas închiși în vestiare o oră și jumătate după meci, Poliția ne-a cerut asta, să așteptăm să se disperseze suporterii lor”, mai dezvăluie Hrib. „În plus, am auzit că și suporterii noștri avuseseră probleme, deși stătuseră la tribuna principală. Vorba vine suporteri, erau rudele noastre. Când am dat noi golul doi, ei au sărit de pe scaune, să se bucure. Atât le-au trebuit corsicanilor așezați ceva mai jos. La fel – ne-au povestit apoi – câțiva dintre ăia scoseseră cuțitele să vină peste ai noștri. I-au oprit însă bodzguarzii puși să-i apere, ăia patru care asigurau securitatea grupului nostru. La final însă iar au sărit suporterii lor spre ai noștri, dar iar au fost opriți și atunci unul dintre fani a dat pur și simplu cu cuțitul și i-a retezat o parte de ureche unuia dintre bodyguarzi! Au fost momente de groază, ai noștri ne-au zis că pur și simplu a țâșnit sângele ca din fântâna arteziană. Din fericire, am scăpat cu toții cu bine de acolo, dar așa ceva nu se uită niciodată”.

„Aruncau cu monede învelite în leucoplast”

Hrib descrie întâmplări uluitoare ce au avut loc după pauză: „infern este un cuvânt prea blând pentru a exprima ce s-a întâmplat în repriza a doua – îşi aminteşte Lavi. Noi speram ca ei s-o lase mai moale, doar era 2-0, dar de unde! Publicul parcă înnebunise, erau toți pe gard în spatele porții lui Gherasim. Era un stadion micuț, maximum 8.000 de locuri, dar cu tribune aproape de gazon.

FOTO: Laurențiu Reghecampf  (echipament roșu)a trăit un coșmar în Corsica

Pur şi simplu corsicanii din tribune i-au adus înapoi în meci pe corsicanii din teren. Au dat gol în minutul 52 şi deacolo a început măcelul. Dădeau în stânga şi-n dreapta fără să le pese. Arbitrul a dat afară unul de-ai lor, dar parcă i-a înrăit şi mai tare pe ăilalţi. Suporterii scoseseră cuţite – aveau şi bâte! – şi zgâriau cu ele plasa de la gardul de protecţie! Pur şi simplu îngheţai când auzeai scrâşnetul ăla. La un moment dat Stoichiţă, antrenorul nostru, ne-a trimis pe mine şi pe Ciocoiu la încălzire. Nu ştiu ce se discutase cu oficialii la şedinţa dinaintea meciului, dar noi, cei de la Steaua, trebuia să ne încălzim în spatele porţii noastre, unde era peluza aia mare, plină cu fanii lor.

Câte flegme mi-am luat atunci nu mai spun, îmi venea să vomit când mă uitam la tricoul meu, care din roșu devenise aproape alb. Și asta n-a fost tot, aruncau cu niște monezi mari și grele învelite în leucoplast, probabil să nu vadă observatorul de joc, habar n-am de ce. Dacă te lovea o monedă din aia urlai de durere, nu alta. Vorba vine că ne încălzeam, pentru că trebuia să ne ferim de ce se arunca din peluză. Erau sute de monezi în jurul nostru, era incredibil ce se întâmpla, credeam că nu mai ieşim vii de acolo.”

„Înnebuniseră, intrau să ne rupă picioarele”

Pe fondul jocului foarte dur, cei de la Bastia au revenit şi pe tabelă.

Fostul component al grupării roş-albastre spune că „ne-am întors la banca noastră şi i-am spus lui Stoichiţă că pur şi simplu nu putem să ne încălzim. Când s-a dus să-i reclame observatorului de joc, acesta i-a replicat cu . Aproape că mă rugam la Dumnezeu să nu intru pe teren! Au marcat pentru 2-2, iar cu 10 minute înainte de final au dat golul de 3-2. Ai noştri nu puteau juca nimic, dădeau în minge şi săreau în sus ca să nu li se rupă picioarele. Nici la noi la judeţ nu văzusem aşa ceva. La 3-2 arbitrul nu mai fluiera nimic, îi era frică şi lui de atmosfera de acolo. Erau călare pe noi să ne dea şi golul patru. Au avut ocazii, dar Gherasim a apărat fantastic, a fost erou. Câte monezi şi-a luat şi el în spate săracu’... Câţi pumni, câte picioare au îndurat şi fundaşii, parcă venisem la război, nu la un meci de fotbal. S-a terminat așa, 3-2 pentru ei, și ne-am calificat cu golurile marcate în deplasare. La final, alte incidente, alți pumni luați pe culoar, până am ajuns la vestiarul nostru. Ţin minte că nu mai ştiu care dintre noi deshisese o sticlă de şampanie, să sărbătorim calificarea, dar doi stăteau în uşă să ţină de ea, că dădeau francezii cu pumnii şi picioarele s-o dărâme!”.

„A trebuit să dau cu pumnul ca să ajung la vestiar”

Antrenorul Stelei în acea dublă manșă, Mihai Stoichiță, rememorează momentele de la Bastia. „În viața mea nu am mai trăit așa ceva. Ăla n-a fost fotbal, ci bătaie în toată regula. Mi-aduc aminte că la pauză eu rămăsesem ultimul să intru în vestiar și vedeam din spate ce pumni și picioare își luau ai mei și de la adversari, dar și de la oamenii de ordine! I-am dat și eu un pumn unuia dintre ăia, că dacă nu dădeam eu primul mi-o luam!”.

Grădinescu terorizat

Comentatorul pentru TVR ale acelei partide, Emil Grădinescu a trăit și el clipe de groază la Bastia. „Țin minte că aveam cabina de comentariu pe ultimul rând al tribunei. La golurile noastre evident că am strigat, iar corsicanii din jur m-au auzit. În timpul jocului n-au putut face decât decât să mă înjure, dar la pauză au intrat peste mine. Unul mi-a rupt o pâine uscată în cap, iar altul din ușă, îmi arăta cu degetul trecut peste gât ce mă așteaptă la final. Din fericire, la final am avut polițiști care ne-au asigurat securitatea, și mie și celor din presa scrisă.”

FOTO: Emil Grădinescu

ECHIPA STELEI ÎN MECIUL DE LA BASTIA: Gherasim – Reghecampf, Răchită, Ad. Matei, Roșu (min.8, Miu) – Militaru, Csik, Rotariu (min.82, Linkar), Dennis Șerban (min.42, Narcis Răducan) – Lăcătuș, Cătălin Munteanu