Steaua A PIERDUT INCREDIBIL meciul cu Wisla Cracovia, după ce a condus cu 3-1! Denis Alibec a ratat intenționat o lovitură de la 11 metri
- Andrei Călin
- 31 ianuarie 2017, 19:03
Steaua a fost învinsă, marți, de Wisla Cracovia, scor 3-4, într-o partidă amicală disputată în cadrul cantonamentului din Turcia.
Steaua a pierdut ultimul amical al iernii, disputat cu polonezii de la Wisla Cracovia, scor 3-4. Festivalul golurilor a fost deschis de Gabi Tamaș, în minutul 18, iar „leșii” au egalat prin Zdenek Ondrasek (25). Până la pauză, „roș-albaștrii” au mai înscris datorită lui Denis Alibec (38), pentru ca același jucător să mai puncteze o dată, în minutul (54). Polonezii au revenit și au întors scorul, după „dubla” lui Denis Popovici (73 și 90), și reușita lui Malecki (90+1). Interesant este că, în minutul 34, steliștii au primit un penalty gratuit, după o lovitură de colț. Tamaș a căzut fără să fie atins de niciun adversar, iar „centralul” a arătat punctul cu var. Denis Alibec a ratat intenționat, șutând pe lângă poartă.