Statul român este bun de plată. Daune uriașe pentru un fost polițist acuzat pe nedrept și ulterior achitat
- Simona Suciu
- 27 aprilie 2022, 17:37
Ioan Oțel va primi despăgubiri de peste 1,4 milioane de lei după ce a fost achitat de toate acuzațiile pentru care a stat în arest, timp în care și-a pierdut părinții. Și alți inculpați în dosarul Gazeta au fost achitați și au primit despăgubiri din partea statului.
Tribunalul Bistrița Năsăud a decis ca Statul Român să plătească daune morale în valoare de 250.000 de euro (1.236.584,39 lei) și daune materiale de 207.379,7 de lei lui Ioan Oțel, una dintre persoanele trimise în judecată pe nedrept în Dosarul Gazeta. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
„Admite,în parte,acţiunea civilă formulată de reclamantul O.I., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanţelor Publice,şi în consecinţă:Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 250.000 de euro (sau echivalentul în lei la data plăţii), cu titlu de daune morale şi suma de 207.379,7 lei, cu titlu de daune materiale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor mai sus menţionate,începând cu data de 6 iunie 2018,data introducerii acţiunii,până la data plăţii efective.Cu drept de apel,în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii,cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor,prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi,27 aprilie 2022”, arată soluția pe scurt a instanței.
Ani de calvar
Totul a început în toamna anului 2006 când mascații au descins în redacțiile mai multor publicații din Ardeal, iar mai mulți jurnaliști de la Gazeta de Cluj, dar și alte persoane, printre care polițistul Ioan Oțel, au fost reținuți și ulterior arestați și judecați. Ei au fost acuzați de șantaj și de faptul ar fi constituit un grup infracțional în acest sens.
Mulți dintre ei prin care și Ioan Oțel au petrecut luni de zile în arest. Fostul polițist a avut interdicție de a părăsi localitatea ani la rând. Procesul a fost strămutat de mai multe ori. În plus, nu a putut să îți susțină teza de doctorat, iar părinții săi au murit de supărare. Tot calvarul a durat până în anul 2017, adică mai bine de 11 ani, până când a venit și sentința definitivă de achitare. Avocații săi au reclamat cele menționate mai sus, dar și condițiile grele de detenție și au obținut despăgubiri din partea statului român.
Procese câștigate
Ioan Oțel nu este singurul care va primi despăgubiri. Managerul trustului Gazeta, Aurel Mureșan, a primit despăgubiri de 200.000 de euro, în urma unui proces similar contra statului român. De asemenea ziaristul Dan Pârcălab a fost achitat și a obținut, după ani de zile de procese, suma de 200.000 de lei drept daune morale și materiale în același dosar. Alte procese mai sunt pe rolul instanțelor.