EXCLUSIV EVZ. Statul ascunde căpuşele, comercianţii profită
- Antoaneta Etves
- 24 mai 2012, 16:01
Autorităţile nu ştiu câţi români au boala Lyme şi, în loc să ia măsuri, interzic unor spitale să facă analize celor muşcaţi de căpuşe.
Medicii au primit circulare să nu mai consulte persoanele care vin la camera de gardă şi spun că muşcături de căpuşe, iar dacă le-au verificat şi se confirmă boala Lyme provocată de acestea, să le trimită la Institutul Cantacuzino, acesta fiind cel care decide dacă pacientul este bolnav sau nu. Mai mult, pe 22 mai, Ministerul Sănătăţii a anunţat că ştie exact câte cazuri de îmbolnăviri cu borrelioză au fost confirmate în 2012. Însă ieri, la Guvern, ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi i-a spus premierului Victor Ponta că nu are o statistică. "Nu mai avem voie să verificăm din afară" Doctor Biolog Ghervan Marian Gogoaşe – coordonatorul departamentului Parazitologie a Institutului Clinc Fundeni a declarat, pentru EVZ, că a primit şi el vestea "de dimineaţă că trebuie să trimită pacienţii la Cantacuzino". Mai multe persoane care au Lyme spun că la Cantacuzino testele au ieşit negative. Între timp, speriaţi, oamenii au început să cumpere produse aticăpuşe. Pe o brăţară din Coreea scrie clar, dar în limba engleză, că este eficientă împotriva ţânţarilor, în timp ce în română este adăugată şi căpuşa. Importatorii produsului BUGS LOCK spun că nu au tradus corect din engleză în română, dar că ar avea efect şi la căpuşe. 8.500 este numărul aproximativ al pacienţilor cu Lyme, potrivit statisticilor medicale oficiale Citiţi şi:
- Statistici noi despre Lyme: mai multe cazuri suspecte. PLUS: Ce alte înțepături banale pot cauza boala
- O familie întreagă, distrusă de „boala căpușelor”!
- Căpuşele au ajuns la Guvern
- Boala cu o mie de feţe atacă în parcurile bucureștene
- Cum faci diferenţa între înţepăturile insectelor
- Paralizie de la înţepătura căpuşei