Stațiunea de pe litoral care şi-a recăpătat gloria cu ajutorul pandemiei. Nu a fost atât de plină de turiști din anii ‘60
- Antonia Hendrik
- 6 septembrie 2021, 18:25
Există şi o parte „bună” a pandemiei, iar cel mai bun exemplu este o stațiune uitată de lume care a prins din nou viaţă. Pentru că turiștii și-au adus aminte unde se duceau în copilărie cu părinții și bunicii.
Turismul intern este în plină expansiune și în stațiunea Scarborough din Anglia, unde nostalgia deceniilor trecute a reînviat. În această vară, mulți britanici se bucură de sejururi sau vacanțe aproape de casă. De exemplu, în Scarborough, la Marea Nordului, în zona de coastă din North Yorkshire.
Șefa biroului local de turism, Janet Deacon, nu poate fi mai mulțumită. Scarborough nu a mai fost atât de plin de turiști din anii ‘60.
„E și nostalgia, când oamenii obișnuiau să vină cu părinții și bunicii în vacanță. Avem vizitatori care revin aici. Și anul acesta a fost fantastic. Pentru că oamenii nu au putut să călătorească în străinătate, au început să se întoarcă în stațiunile de pe coastă pentru a vedea cu adevărat ce s-a schimbat”, spune Janet Deacon, responsabilă a Oficiului pentru Turism.
La prima vedere, nu prea multe. Grand Hotel este la fel de mare ca întotdeauna. Există măgari care pot fi călăriți pe plajă, parcul de distracție și roata!
Scarborough se mândrește cu Grand Hotel care a fost descris drept „cel mai mare și mai frumos hotel din Europa” când a fost deschis în 1867 și ai cărui oaspeți au inclus odată prinți regali, conduce deja lupta.
Mai trebuie spus că Scarborough este una dintre cele mai vechi stațiuni de litoral din Marea Britanie, datând din zilele reginei Victoria. Iar vremea aici e tipic englezească, dar turiștii par să se fi împăcat cu asta.
„Totul este foarte frumos aici. Ar fi mai bine dacă era ceva mai cald, dar este totuși foarte frumos”, spune un adolescent.
„Dacă nu ar fi fost pandemia, am fi mers în Spania sau în Tenerife sau în altă parte. Da, pandemia este motivul pentru care suntem aici”, recunoaște o turistă.
„Oamenii iubesc atât de mult Scarborough, încât uneori stau pe plajă în ploaie”
Spune un Dawn Avison cel care vinde șezlonguri la 3 GBP pe zi. ”Văd aceleași fețe în fiecare an. M-am împrietenit cu clienții din Leeds și Sheffield. Se tot întorc. Scarborough are peisaje frumoase și există multe de făcut - o mulțime de arcade și magazine și o plajă minunată. Ce mai poți dori? ”
„Să fiu cinstită, sunt multe lucruri de făcut aici. Cu cât vii mai des, cu atât descoperi mai multe”, constată un tânăr.
De exemplu, poți face yoga pe plajă. Turiștii pot naviga aici. Scarborough este, de asemenea, un paradis pentru câini și... pentru cupluri.
Afacerile au înflorit, iar unii se ocupă de mai multe în același timp. Rudi Barman are un salon de înghețată și închiriază bărci cu motor.
„În mod evident, vremea este împotriva noastră în Marea Britanie. Și cred că oamenii vor dori să plece din nou în străinătate. Dar sper și sunt optimist, să știți, că acest loc va deveni o destinație de sejururi scurte pentru unii. Într-o zi frumoasă, nu există un alt loc ca acest oraș”, dă asigurări Rudi Barman, relatează digi24.