Conform unei statistici publicate, vineri, în Finlanda au existat mai multe sinucideri decât persoane care au murit din cauza problemelor provocate de coronavirus.
O statistică interesantă, ce poate fi interpretată în mai multe direcții, are ca subiect Finlanda. Autoritățile de la Helsinki au reuşit să gestioneze foarte bine situația dificilă creată de pandemia de coronavirus. Asta se poate concluziona din faptul că statul nordic a înregistrat în 2020 mai multe morţi produse de sinucideri decât decese asociate COVID-19.
Statistica ciudată care arată ori numărul mare de sinucideri, ori eficiența autorităților în lupta cu Covid-ul
Asta arată datele ce au fost publicate vineri de Agenţia naţională de statistică Tilastokeskus, conform Agerpres. În anul 2020, s-au sinucis un număr total de 717 persoane în Finlanda, dintre care 73% au fost bărbaţi, în timp ce pandemia de COVID-19 a făcut 558 de victime - 1% din totalul deceselor naţionale - în această ţară de 5,5 de milioane de locuitori, potrivit Tilastokeskus.
Deşi s-au înregistrat cu 29 de sinucideri mai puţin decât decât în 2019, acest număr arată că sănătatea mintală continuă să fie o problemă în Finlanda, în condiţiile în care această ţară a reuşit să minimalizeze efectele pandemiei de coronavirus.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Finlanda este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mică rată de mortalitate de COVID-19 de la începutul pandemiei, cu 254,5 de morţi la 1 milion de locuitori, un raport de şapte ori mai mic decât cele din Spania şi Franţa şi de cinci ori mai mic decât cel din Germania.
76,7% dintre locuitorii ţării au primit o doză de vaccin anti-COVID-19
Pe de altă parte, în prezent, ţara nordică este afectată de valul cinci al pandemiei, iar vineri autorităţile sanitare au anunţat 1.781 de noi infectări în ultimele 24 de ore, cel mai ridicat număr de cazuri zilnice raportat până acum.
Creşterea numărului de contagieri şi de spitalizări din ultimele săptămâni ameninţă să provoace un colaps al secţiilor de terapie intensivă, al căror grad de ocupare s-a dublat de la sfârşitul lunii octombrie.
Potrivit datelor Institutului Naţional pentru Sănătate şi Bunăstare (THL), 76,7% dintre locuitorii ţării au primit o doză de vaccin anti-COVID-19, iar 72,7% sunt vaccinaţi cu schemă completă, în timp ce 8% dintre rezidenţi au fost vaccinaţi şi cu doza de supra-rapel.