Problema deșeurilor spațiale revine și se află în atenţia Congresului Internaţional de Astronautică
La Congresul Internaţional de Astronautică din această lună se va discuta și problema deșeurilor spațiale care pot provoca catastrofe în spațiu, dar și pe pământ.
A trecut mai mult de un an de când echipajele Stației Spațiale Internaționale încearcă să depisteze locul pe unde aceasta pierde aer, puțin, și - afirmă specialiștii ruși - fără să pună în pericol oamenii și activitatea stației.
Pare sigur acum că locul se află în segmentul rus al stației şi ar putea să fie o microgaură sau o fisură de 0,6 - 0,8 mm.
Echipajul, doi cosmonauți ruși și un astronaut american, va încerca din nou zilele acestea să o găsească, de astă dată umplând modulul cu mici fâşii de hârtie și plastic care, plutind în aer în imponderabilitate, ar trebui să fie atrase spre locul scurgerii.
Originea spărturii este necunoscută și ea. Poate fi un defect al materialului, efectul îmbătrânirii acestuia sau rezultatul impactului unui micrometeorit sau microdeşeu spațial.
În acest an, stația spațială a trebuit să efectueze de trei ori manevre pentru a evita coliziunea cu deşeurile orbitale, agenția spațială americană NASA trăgând semnalul de alarmă că situația devine din ce în ce mai periculoasă.
Potrivit Agenției Spațiale Europene, masa totală a obiectelor artificiale de pe orbita Pământului este de 8.800 de tone. Din deșeurile spațiale, 34.000 au dimensiuni de peste 10 cm, 900.000 între 1 și 10 cm, iar 128 de milioane între 1 mm și 1 cm.
Conform NASA, viteza cu care acestea se deplasează pe orbită este de 29 de mii de km/oră. Dar în spațiu există și numeroase deșeuri de dimensiuni mult mai mari.
Luna aceasta, la Congresul Internațional de Astronautică, va fi prezentată o listă cu cele mai periculoase 50 de obiecte create de mâna omului rămase în spațiu după ce şi-au încheiat misiunea. 37 din ele au peste două tone, iar cele mai grele, acceleratoarele sau boosterele unor rachetei rusești au peste 9 tone și gravitează în jurul planetei la 800 de km înălțime.
Pe lista neagră mai figurează sateliți morți europeni, japonezi și un booster chinez.
Aparatele cosmice au o durată de funcționare de 10 - 15 ani, limitată de uzură, defecțiuni și radiațiile cosmice.
Cu timpul, datorită gravitației și frecării cu urmele atmosferei, care există și la câteva sute de kilometri înălțime, acestea coboară în stratele ei dense și ard înainte de a atinge Pământul.
Cele mai multe rămân pe orbită uneori zeci de ani, pâna când legile fizicii își fac efectul. Există însă și cazuri de excepție. În anul 2010, astronomii au descoperit un obiect care evolua pe o orbită circumsolară apropiată de cea a Pământului.
La început au crezut că e un asteroid și l-au clasificat ca atare, dar la o examinare mai atentă s-a dovedit a fi o treaptă a unei vechi rachete sovietice grele de tip Proton, lansată în 1974.
Specialiştii ruşi vorbesc și de riscurile ce vor apărea dacă vor fi realizate planurile unor mari companii de a crea pe orbită rețele de zeci de mii de sateliți, care vor revoluționa internetul și telecomunicațiile.
O asemenea rețea este Starlink a companiei lui Elon Musk. Dacă această rețea se va materializa, astronomii avertizează că telescoapele de pe Pământ vor deveni inutile din cauza mișcării sateliţilor şi a luminii pe care aceștia o reflectă, dar mult mai mare va fi riscul impactului între acești sateliţi, ca şi între ei şi alte aparate.
În prezent, spune în publicația „Ogoniok”, directorul Centrului de Cercetări Spațiale Skoltech din Moscova, Anton Ivanov, există două metode, teoretice deocamdată, de curățire a spațiului cosmic: una presupune fie folosirea orbitelor joase, fie echiparea sateliților cu dispozitive care, la un moment dat, îi vor devia de pe orbită în straturile dense ale atmosferei, unde aceștia vor arde.
Cealaltă presupune evacuarea cu ajutorul unor sateliți speciali. Asemenea tehnologii însă sunt doar experimentale, iar majoritatea există numai pe hârtie.
În același timp, spune expertul de la Skoltech, în Rusia se lucrează cu succes la catalogarea deșeurilor spațiale, ceea ce permite deja prognozarea evoluției situației de pe orbită.
Sursa: Rador