Invadarea Ucrainei, de către trupele rusești, va fi sancționată dur de Statele Unite. Senatul american a pregătit mai multe sancțiuni dure împotriva Rusiei, dar și a președintelui Vladimir Putin.
Senatorii americani din Partidul Democrat au prezentat, miercuri, 12 ianuarie, un proiect de lege care cuprinde noi sancțiuni împotriva Rusiei și a lui Vladimir Putin. Aceste măsuri vor fi luate în considerare în eventualitatea în care trupele rusești vor declanșa o ofensivă militară împotriva Ucrainei.
Sancțiunile propuse vizează responsabili politici şi militari ruşi, între care și pe Vladimir Putin. De asemenea, sunt vizate principalele instituţii financiare ruse care efectuează tranzacţii prin sistemul SWIFT. Pe de altă parte, Statele Unite pregătesc și un ajutor financiar pentru Ucraina, în vederea consolidării securităţii.
Senatul cere blocarea proiectului Nord-Stream 2
Senatorii îndeamnă administrația Biden „să examineze toate măsurile disponibile şi adecvate” care să asigure că va fi împiedicată intrarea în exploatare a gazoductului Nord-Stream 2. Conducta leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică şi este văzută de senatorii americani drept un „instrument de influenţă nocivă a Federaţiei Ruse”. O astfel de măsură, ar putea avea consecințe asupra relațiilor dintre Washington şi Berlin, lucru recunoscut chiar de către congresmenii democraţi.
„Această legislaţie arată foarte clar că Senatul SUA nu rămâne pasiv în timp ce Kremlinul ameninţă cu o re-invazie a Ucrainei”, a afirmat senatorul democrat care a prezentat propunerea legislativă, Robert Menendez. Acesta este preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe.
Senatorii americani pregătesc mai multe sancțiuni contra Rusiei
Proiectul este susţinut de liderul majorităţii democrate, Chuck Schumer, împreună cu mai mulţi senatori din partidul său. Altă inițiativă similară a fost promovată de senatorul republican Ted Cruz. Cei doi, Ted Cruz şi Chuck Schumer, au ajuns, luna trecută, la o înţelegere cu privire la deblocarea nominalizării mai multor ambasadori propuşi de preşedintele Joe Biden.
După ce a masat aproximativ o sută de mii de soldaţi la granița cu Ucraina, Rusia a transmis Statelor Unite o serie de propuneri privind arhitectura de securitate europeană. Între acestea și blocarea extinderii NATO în est, mai ales în Ucraina. De asemena, Rusia a solicitat încetarea oricărei activităţi militare a Alianței și a SUA în Europa de Est şi în spaţiul fost sovietic.