O echipă mixtă de experți din partea Comisei Europene și a statelor membre, inclusiv Olanda, va vizita România pentru a clarifica orice chestiune privind implementarea acquis-ului Schengen de către București, a declarat miercuri guvernul.
Comisia i-a cerut din nou Consiliului să primească Bulgaria, Croația și România în spațiul Schengen - care permite călătoria fără control la frontieră - la un vot din decembrie.
Comisarul afacerilor interne, Ylva Johannsson, a declarat că în urma vizitelor recente de informare ale unor instituții UE a devenit clar că „aceste trei țări merită să se simtă pe deplin europene”.
Bulgaria și România au invitat luna trecută o echipă de experți pentru a le evalua cadrul juridic și procedurile administrative de la frontiere, schimbul de informații legate de securitate și cooperarea eficientă cu poliția, într-o tentativă de a disipa și ultimele îngrijorări pe care le-ar mai putea avea statele membre.
Ambele țări au „dovedit din plin” că satisfac cerințele UE privind controlul frontierelor, a declarat Johannsson, precizând că este în curs o misiune UE pentru evaluarea procedurilor de eliberare a vizelor și a protecției datelor în cele două țări.
Vizita din România va avea loc mulțumită deschiderii manifestate de autorități de a lămuri orice alte chestiuni de interes legate de aplicarea acquis-ului Schengen de către România, a declarat guvernul pentru Agerpres.
În urma declarațiilor premierul olandez Mark Rutte și a moțiunii parlamentarului olandez care afirmă că sunt așteptate noi elemente înainte de o decizie finală a Olandei privind accederea României în Schengen, România și-a exprimat „pregătirea deplină” de a primi experți olandezi.
Parlamentul olandez a adoptat în octombrie o rezoluție care îl îndeamnă pe Rutte să blocheze aderarea, invocând temeri privitoare la statul de drept și corupție.
Președinția cehă a Consiliului intenționează să organizeze un vot privind primirea Bulgariei și României în Schengen, la reuniunea miniștrilor de interne de la începutul lui decembrie.
Cele două țări au îndeplinit criteriile de aderare încă din 2011. Și totuși, primirea lor, care necesită aprobarea unanimă a statelor membre, a fost blocată de mai multe state occidentale care au invocat probleme cu corupția și crima organizată.
Însă în ultimele luni acea opoziție pare să se fi diminuat, și numai politicieni olandezi și-au exprimat scepticismul privind pregătirea țărilor de a adera la Schengen, notează euractiv.com
(Traducerea Rador)