Michael Jefferson King, cunoscut de milioane de britanici ca Shadow din emisiunea Gladiators, a revenit în lumina reflectoarelor. Din păcate, nu în calitate de vedetă TV și nici de culturist,
King și trei complici au sechestrat timp de opt ore un bărbat reținut într-un apartament din Acton, vestul Londrei, și l-au supus unor torturi inimaginabile. Cei patru au filmat atrocitățile și au trimis imaginile familiei lui Aaron Ali pentru a o sili să plătească o mie de lire sterline.
Și-a supus victima unor chinuri cumplite
Potrivit actelor depuse la dosar, King ar fi ordonat la un moment dat unui alt inculpat să „aducă un ciocan pentru a-i rupe picioarele”, după ce victima a încercat să fugă. Pentru faptele sale, fostul culturist a primit o pedeapsă cu închisoarea de șase ani și trei luni după ce s-a declarat vinovat perntru două capete de acuzare. Alți trei inculpați, Simon Batson, Donna Harman și Otis Noel, au fost, de asemenea, condamnați pentru rolul lor în complot. „Cei patru inculpați au elaborat un plan pentru a extorca familia domnului Ali. Victima a fost supusă unui atac brutal pe parcursul mai multor ore, iar de la prânz până la ora 21:00 a fost torturat de grup”, a declarat judecătoarea Fiona Barrie
Judecătoarea și-a mîrturisit indignarea că victima „a fost tratată de parcă nu ar fi fost un om de către niște indivizi pe care îi cunoștea, totul pentru droguri și bani”.
Drogurile i-au distrus viața
King, acum în vârstă de 60 de ani, este de multă vreme consumator decocaină crack și heroină. Starul TV s-a, născut la Londra din părinți jamaicani. La vârsta de 14 ani s-a mutat la New York în vârstă de 14 ani, unde s-a remarcat ca jucător de fotbal american. Ulterior s-a întors în Marea Britanie unde s-a căsătorit și a avut doi copii. În 1992 a primit Gladiator pentru seria originală din 1992 găzduită dun rol în emisiunea Gladiators prezentată de frumoasa Ulrika Jonsson.
În 1995, King a fost prins prizând cocaină. Apoi a fost exclus din emisiune duăîă ce s-a descoperit că a folosit steroizi. Ulterior, bărbatul și-a pierdut și casa și familia, ba a mai executat și mai multer pedepse după gratii. În 2009 a trecut printr-un tratament reabilitare. În 2009 spunea că și-a învins dependența și a lucrat o vreme la o clinică de reabilitare pentru a ajuta persoanele dependente de droguri. Anul trecut a fost arestat însă din nou pentru posesie de heroină, scrie Daily Mail.