Starea de urgență – prilej pentru milițienii de la MAI să pună bocancul pe grumazul presei

Starea de urgență – prilej pentru milițienii de la MAI să pună bocancul pe grumazul presei

Foarte important pentru Decretul care va fi emis de președinte, e precizarea impusă de Parlament la articolul 12, potrivit căreia Decretul trebuie să cuprindă și „măsurile de primă urgenţă care urmează a fi luate”.

Cu toate acestea Legea introduce o măsură ce poate fi luată pe perioada stării de urgență deosebit de periculoasă:

„Art. 20. – Pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă, autorităţile militare, precum şi celelalte autorităţi publice prevăzute la art. 7 alin. (1) au următoarele atribuţii şi răspunderi:

  1. k) să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor publicaţii ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune”.

Articolul 7 aliniatul 1 stabilește cine poate să suspende instituțiile de presă:

Articolul 7 va avea următorul cuprins: „Art. 7. – (1) La instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publice locale trec în competenţa autorităţilor militare şi a altor autorităţi publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă.”

Cine poate pune la îndoială libertatea de expresie?

Autoritățile publice îndreptățite prin decret să preia atribuțiile administrației publice locale și centrale.