Stare de urgență în New York. Uraganul Henri lovește cu putere. S-a mai întâmplat în 2012

Stare de urgență în New York. Uraganul Henri lovește cu putere. S-a mai întâmplat în 2012

Uraganul Henri a atins deja țărmul american. Specialiștii avertizează că furtuna ar putea lovi direct statul New York. Ultimul fenomen meteo de acest fel a avut loc în anul 2012 și s-a soldat cu moartea a 233 de americani și pagube uriașe, de aproximativ 70 de miliarde de dolari, potrivit The Guardian.

New York se pregătește să înfrunte uraganul Henri. Autoritățile sunt îngrijorate că fenomenul ar putea să reprezinte o nouă tragedie, asemănătoare cu cea care a avut loc în anul 2012, când uraganul Sandy a făcut ravagii.

Statul New York, la un pas de tragedie. „Ne așteptăm să aibă forța unui uragan de categoria 1”

Guvernatorii statelor New York şi Connecticut au declarat stare de urgenţă, ceea ce înseamnă că pot solicita ajutor de la Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă. 500 de militari din Garda Naţională sunt pregătiți să ia parte la operațiuni în Long Island şi valea râului Hudson, în cazul unui impact puternic.

„Suntem în proverbialul calm dinaintea furtunii, dar putem fi înşelaţi de cât de serioasă poate deveni situaţia. Furtuna tropicală Henri se îndreaptă spre statul New York şi apoi se va deplasa lent spre nord: Connecticut, Massachusetts, Rhode Island... Însă, când va lovi New York-ul ne aşteptăm să aibă forţa unui uragan de categoria 1”, a declarat guvernatorul Andrew Cuomo.

Uraganele de categoriile 1 și 2 pot provoca daune și vătămări grave oamenilor și animalelor, potrivit specialiștilor. Serviciul naţional meteo a emis avertizări pentru maree neobişnuit de înaltă în zonele de coastă din California, în comitatele Los Angeles şi Ventura.

Ultimul uragan a lovit New York-ul în 2012

Ultimul astfel de fenomen a avut loc, în New York, în anul 2012 și a fost soldat cu moartea a 233 de americani și pagube uriașe, de aproximativ 70 de miliarde de dolari. Uraganul Sandy a smuls din rădăcină copaci, a inundat străzile, care arătau ca nişte râuri, a pus la pământ stâlpi de electricitate, panouri publicitare şi acoperişuri. Apele au înghiţit maşini şi au intrat în casele oamenilor.

Martorii au povestit, pe site-uri şi pe bloguri, dezastrul pe care-l vedeau în jur. Hardik Rajput din Nassau, New York, „nu putea crede cât de uriaşe erau valurile care au inundat străzile, acoperind cu totul maşinile”. „Să fiu cinstit, am fost şocat. Niciodată n-am văzut aşa ceva”, spunea el.

Claire Cameron, din Harlem, New York: „Viteza vântului a fost absolut incredibilă, azi-noapte. Apartamentul meu se zgâlţâia la fiecare rafală de vânt, luminile se stingeau şi se aprindeau, senzaţia era teribilă. Tot ce puteai auzi erau clădirile scârţâind, sirenele sunând şi vântul suflând”.