Stânga Nistrului, la un pas de criză. Gazprom nu a făcut rezervări de capacitate pentru transportul gazelor
- Viorica Gheorghe
- 17 decembrie 2024, 19:48
Republica Moldova. Gazprom nu a făcut rezervări de capacitate de transport pentru luna ianuarie 2025, pentru a livra gaz către regiunea transnistreană. Anunțul a fost făcut de Ministerul Energiei. Astfel, peste 300 de mii de persoane din stânga Nistrului ar putea rămâne fără căldură și lumină, dacă autoritățile nu identifică alte soluții.
Gazprom nu a participat la licitații
Pe 16 decembrie 2024, conform calendarului ENTSO-G, au avut loc licitațiile pentru rezervarea capacității de transport a gazelor naturale. Este vorba despre luna ianuarie 2025.
„Ministerul Energiei (...) cunoaște că Gazprom nu a făcut rezervări de capacitate de transport pentru luna ianuarie 2025. Rezervări de capacitate au făcut traderi internaționali din regiune”, anunță Ministerul Energiei. Activitatea acestuia este gestionată de premierul Dorin Recean.
Până la sfârșitul lunii decembrie 2024, livrările de gaze naturale de către Gazprom către regiunea transnistreană constituie 5,7 mil. m3/zi.
Următoarea licitație pentru rezervarea capacității de transport pentru luna ianuarie va avea loc zilnic începând cu 31 decembrie 2024, pe tot parcursul lunii ianuarie.
Totodată, pentru partea dreaptă a Nistrului, pe gazoductul Trans-Balcanic au fost făcute rezervări de capacitate în următoarele puncte de interconectare:
- La hotarul dintre Turcia și Bulgaria (Malkoclar / Strandzha 2) a fost rezervată o capacitate de transport de circa 2,55 mil. m3/zi. A rămas disponibilă capacitatea de 3,58 mil. m3/zi.
- La hotarul dintre Bulgaria și România (Kardam / Negru Vodă I) a fost rezervată o capacitate de transport de circa 0,9 mil. m3/zi. A rămas disponibilă capacitatea de 8,77 mil. m3/zi.
- La hotarul dintre România și Ucraina (Isaccea 1 / Orlovka) nu au fost rezervate capacități de transport. A rămas disponibilă 10,35 mil. m3/zi.
- La hotarul dintre România și Moldova (Ungheni / Ungheni), a fost rezervată o capacitate de transport de circa 4,45 mil. m3/zi. A rămas disponibilă o capacitate de 1,65 mil. m3/zi, spun autoritățile.
O potențială criză umanitară în stânga Nistrului
Pe parcursul zilei de ieri, premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu partenerii externi ai Republicii Moldova. S-a discutat inclusiv despre o potențială criză umanitară în stânga Nistrului.
„Această criză ar afecta circa 300 de mii de cetățeni moldoveni din regiunea transnistreană, care riscă să rămână fără gaz, electricitate, dar și bani suficienți pentru a procura produsele de bază”, a menționat Recean.
Din 16 decembrie, în Republica Moldova a intrat în vigoare starea de urgență, instituită pentru o perioadă de 60 de zile.
Executivul susține că a avut nevoie de instituirea unui regim special pe fundalul riscurilor legate de o posibilă sistare a livrărilor de gaze către regiunea transnistreană, începând cu 1 ianuarie 2025.