Intre 1937-1938, la ordinele tatucului de la Kremlin, peste 700.000 de oameni au fost executati in cadrul epurarii ce a vizat lichidarea elementelor antisovietice.

In Rusia vor fi organizate pana maine ceremonii in memoria victimelor campaniei de epurare duse de Stalin in perioada 1937-1938.

O cruce inalta de 12,5 metri va fi sfintita maine in „poligonul Butovo” (la sud de Moscova) unde, intre  august 1937 si octombrie 1938, 26.756 de persoane au fost executate, releva AFP.

Ceremoniile de comemorare a victimelor gulagului sovietic au inceput duminica, 5 august, la 70 de ani de la intrarea in vigoare a directivei „prikaz 00447”.

Semnata de Nikolai Ejov, seful NKVD (fosta politie secreta, precursoare a KGB), directiva ordona ca in perioada 5 august-9 noiembrie 1937 sa fie organizate operatiuni de represiune contra „elementelor antisovietice si periculoase din punct de vedere social”. Actul a marcat inceputul celei mai sangeroase perioade a „Marii Terori”.

Cote la executii

Directiva mentiona toate categoriile de persoane vizate - fostii „kulak” (micii proprietari din mediul rural), „elemente periculoase din punct de vedere social” si membri ai „partidelor antisovietice”.

Totodata, erau vizati membrii familiilor acestora. Documentul prevedea doua categorii de pedepse: detentia in lagare sau inchisoare pe o durata de la opt la zece ani si executia.

Pentru fiecare regiune si republica din Uniunea Sovietica era prevazut un numar de persoane care trebuiau pedepsite. Directiva prevedea executarea unui total de 75.950 de persoane si trimiterea altor 193.000 in lagare. Sefii locali ai NKVD aveau insa permisiunea de a depasi aceste „cote”.

Ejovscina - epoca piticului sangeros

In august 1937, la momentul intrarii in vigoare a directivei, Stalin era liderul incontestabil al Partidului Comunist si stapanul absolut al Uniunii Sovietice.

Preluase puterea dupa moartea lui Lenin, in 1924, in ciuda opozitiei manifestate de vechile elemente bolsevice. La originea Marii Terori s-a aflat tocmai dorinta lui Stalin, de a elimina orice posibila sursa de opozitie.

Istoricul Nicolas Werth noteaza in lucrarea „Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin” ca, la 23 septembrie 1936, o serie de explozii au zguduit minele de la Kemenova, din Siberia Occidentala. Aceasta intamplare i-a servit drept pretext lui Stalin pentru a reactiva campania impotriva cadrelor din industrie „deghizate in sabotori”.

La 25 septembrie, Stalin a trimis de la Soci o telegrama Biroului Politic, considerand ca este „absolut indispensabil ca tovarasul Nikolai Ejov, supranumit Piticul, sa fie numit de urgenta la conducerea NKVD”, Genrik Iagoda (predecesorul lui Ejov) dovedindu-se, in cele din urma, incapabil sa demaste blocul trotkisto-zinovievist. Era Ejov, zisa si Ejovscina, a durat doi ani, de la sfarsitul lui 1936 la sfarsitul lui 1938, iar represaliile din aceasta perioada au atins cote maxime.

Decapitarea Armatei Rosii

Epurarea in Armata Rosie s-a bazat pe dovezi fabricate care indicau ca spionajul german ar actiona prin intermediul unui mijlocitor, mai precis presedintele cehoslovac Benes.

Totodata, prin dovezi contrafacute se incerca sa se demonstreze ca inaltul comandant militar Mihail Nicolaevici Tuhacevski coresponda cu membri ai Inaltului Comandament German.

Tuhacevski a fost arestat la 22 mai 1937 si a fost acuzat ca a organizat o „conspiratie trotkista antisovietica” si ca a spionat pentru Germania nazista.

La finalul unui proces secret, Tuhacevski si alti opt inalti comandanti militari au fost condamnati si executati. Prin epurarile facute in armata au fost indepartati 3 din 5 maresali, 13 din 15 generali de armata, 8 din 9 amirali, 50 din 57 de generali de corp de armata, 154 din 186 generali de divizie, 16 din 16 comisari de armata si 25 din 28 de comisari de corp de armata.

Rivalii lui Stalin, executati unul dupa altul La nivelul conducerii PCUS, aproape toti bolsevicii care au avut un rol important in timpul Revolutiei din 1917 sau in guvernul sovietic din timpul lui Lenin au fost executati. Patru din cei sase membri care erau in Biroul Politic in perioada Revolutiei din Octombrie 1917, si care au mai trait pana la Marea Teroare, au fost executati. Ceilalti doi erau Stalin si Lev Trotki.

Trotki a plecat in exil in Mexic dupa ce a fost exclus din partid, dar a fost asasinat de un agent sovietic in 1940. Dintre cei 1.966 de delegati la al XVII-lea Congres al Partidului din 1934 (ultimul congres inainte de Procesele de la Moscova), 1.108 au fost arestati si aproape toti au murit.

Astfel, Stalin a curatat conducerea PCUS de toti tovarasii cu state vechi, cei care i-ar fi putut contesta pozitia de lider. Ironia istoriei face ca insusi Ejov sa sfarseasca prin a fi epurat in vara lui 1938, fiind inlocuit de Lavrenti Beria.

Procesele si executiile fostilor lideri sovietici au reprezentat insa o mica parte a epurarilor ce au zguduit URSS. Per total, incepand cu toamna lui 1936 pana in toamna lui 1938, cel putin 1,4 milioane de persoane au fost aruncate in inchisoare. Peste 700.000 au fost executate.

Bratul cel lung al Kremlinului Comunistii romani, victime ale Marii Epurari

Marea Epurare a facut victime si in randul figurilor politice din Romania de la vremea respectiva. In „Stalinism pentru eternitate”, politologul Vladimir Tismaneanu aminteste ca, dupa Congresul al VII-lea al Cominternului, desfasurat la Moscova in 1935, PCR a adoptat noua strategie a Kremlinului de a crea „fronturi populare” antifasciste.

Delegatia romana la acest congres a fost condusa de Boris Stefanov, care a fost numit apoi secretar general al partidului. Printre membrii delegatiei se numarau Nicolae Goldberger, Vanda Nicolschi si Marcel Pauker ca membri cu vot deliberativ si N. Dubinski si Manea Ehrlich ca membri cu drept de vot consultativ.

Stefanov, de origine bulgara, dar nascut in Romania, simboliza o generatie politica imuna la problemele de constiinta si dileme morale, ai carei membri impartaseau viziunea conform careia partidul lui Stalin reprezenta avangarda proletariatului mondial, subliniaza Tismaneanu.

In anii ‘30, pentru comunistii romani, ca si pentru cei polonezi, maghiari sau germani, singura alegere parea sa fie intre socialismul lui Stalin si nazismul lui Hitler. Ei au ramas „comunisti credinciosi”, scrie politologul, chiar si atunci cand s-au confruntat cu realitatea atroce a proceselor de la Moscova si a Gulagului.

Credinta oarba Cei mai multi dintre membrii elitei staliniste romanesti initiale au fost executati sau au disparut in lagarele de concentrare sovietice. Printre cei care au pierit in timpul Marii Terori s-au numarat: Imre Alad‡r, Ecaterina Arbore, Ion Dic-Dicescu, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, David Fabian, Elena Filipovici, Dumitru Grofu, Elek Koblos, Alexandru Nicolau, Marcel Pauker, Eugen Rozvan si Marin Timotei.

Vladimir Tismaneanu releva insa ca supravietuitorii romani ai epurarilor Cominternului de la sfarsitul anilor ‘30 inca vedeau in Stalin si in URSS singura speranta in lupta antifascista.

Rationamentul lor se baza pe presupunerea ca la inceput epurarile au fost necesare. Politologul aminteste o discutie avuta in 1968 cu Basil Spiru (Erich Hutschnecker), unul dintre fondatorii PCR, care in anii ‘30 fusese membru al delegatiei romanesti la Comintern. „Cand i-am mentionat

pe-atunci recenta reabilitare a Elenei Filipovici de catre Nicolae Ceausescu (aprilie 1968), Spiru a comentat sardonic: Da, a fost impuscata, dar numai dupa ce i-a dat (pe mana NKVD-ului) pe multi altii.”

Fara doar si poate, Marcel Pauker, sotul Anei Pauker, este una dintre figurile cele mai importante care au cazut victime Marii Terori. El a intrat in dizgratia lui Stalin incepand cu 1935, iar la 21 martie 1937 a fost arestat de NKVD sub acuzatia de spionaj in favoarea Romaniei.

Un an mai tarziu a fost anchetat, iar sub tortura a marturist actiunile de spionaj, fiind condamnat la moarte prin impuscare. Marcel Pauker a fost reabilitat in 1957, in timpul lui Nikita Hrusciov, care a preluat conducerea URSS dupa moartea lui Stalin.

Dusmanul poporului in viziunea lui Stalin „In acea perioada s-a reconstituit conceptul de dusman al poporului. Stalin a folosit dialectica marxista de o maniera perversa. Dusmanul poporului nu mai era un termen folosit in sensul subiectiv, adica o persoana care comploteaza impotriva sistemului.

Era folosit in sens obiectiv. Adica orice persoana care ar fi banuita de complot impotriva sistemului era considerata dusman al poporului”, explica profesorul de stiinte politice Vladimir Tismaneanu.

Din aceasta cauza, pe lista victimelor s-au adaugat si membri ai elitei staliniste romanesti, chiar daca la Bucuresti nu toata lumea accepta legendele prezentate de Stalin. „Militantii comunisti din exterior, oameni care il intalnisera pe Lenin, care avea cunostinta despre modul in care a avansat Stalin, deveneau inamici obiectivi”, adauga politologul.

„In cazul Marii Terori se remarca o forma de pedagogie prin demonizare. Trotki si trotkistii, de pilda, erau intruchipati ca diavoli, ca tradatori, ca insecte demne doar de a fi anihilate.

Marea Teroare se bazeaza pe teza stalinista a ascutirii luptei de clasa pe masura inaintarii spre socialism. Teza include ideea potrivit careia de pedepsit nu sunt doar crimele reale sau imaginare, dar si ceea ce insusi Stalin numea crimele de gandire”, conchide Vladimir Tismaneanu.

Teroarea in cifre

Milioane de vieti distruse

Cazurile investigate de NKVD: > 1.710.000 de persoane arestate > 1.440.000 de oameni condamnati > 724.000 de persoane executate

Dintre cei executati: > 436.00 faceau parte dintre chiaburi > 247.000 dintre minoritatile etnice > 41.000 condamnati la moarte de tribunale militare

Au scapat de executie: > 400.000 de oameni trimisi in gulag ca „elemente periculoase” > 200.000 de exilati si deportati