Congresul UDMR de la Cluj-Napoca trebuie înţeles prin semnificaţiile lui de profunzime, cu atât mai mult cu cât România este într-o poziţie internaţională vecină cu izolarea, deoarece preşedintele Klaus Iohannis este lipsit de dinamism, iar Guvernul Dăncilă/Dragnea este decredibilizat. Paralizia politicii regionale a României se poate lesne observa în Republica Moldova, controlată de o oligarhie ce blochează drumul european al Chişinăului.

Mesajele întrunirii UDMR trebuie înţelese prin contextualizarea la situaţia politică din Ungaria. Din anul 2010, Guvernul Viktor Orban a construit sistematic o retorică a „misionarismului maghiar în Bazinul Carpatic”, formulă prin care se proiectează nostalgia după Ungaria imperială.

 

„Catastrofa” Tratatului de la Trianon

 

În această naraţiune Tratatul de la Trianon (1920) este denumit o „catastrofă”, explicat nu prin realităţi etno-politice, ci printr-un fals „dictat al Marilor Puteri” (Franţa, Anglia, Statele Unite). Această temă a catastrofei naţionale prin „voinţa abuzivă a duşmanilor Ungariei milenare” (fiind ocultată realitatea etnică a AustroUngariei), este conectată în ultimii ani cu mitologia duşmanului internaţional globalist (Soros, Junker, Timmermans ş.a.).

 

Afirmații cu adresă

 

Revenind la evenimentul UDMR de la Cluj-Napoca, merită reţinute afirmaţiile: „Simbolul maghiarilor este simbolul naţiunii maghiare, este tricolorul roşu-alb-verde. Noi considerăm simbolul naţiunii maghiare simbolul nostru.”; „Noi privim România ca pe o ţară multinaţională în care comunitatea maghiară este considerată ca factor de construire, creare a statului (…) Noi nu suntem inamicii nimănui, suntem parte a naţiunii maghiare şi trăim acest lucru ca pe ceva perfect normal şi natural. În acelaşi timp, suntem şi cetăţeni ai statului român. Acesta este punctul nostru de pornire atunci când luptăm pentru drepturile noastre colective şi individuale, astăzi, când vrem să ne folosim simbolurile naţionale liber şi fără pedeapsă”; „Relația majoritate - minoritate trebuie să fie soluționată pe termen lung și cheia acestei soluționări este legalizarea autonomiei...”.

 

Asumarea viziunii FIDESZ

 

Aceste declaraţii nu sunt întâmplătoare şi ele formalizează asumarea de către UDMR a viziunii naţionalist-conservatoare a FIDESZ, fiind abandonată poziţionarea de centru. Obiectivul tactic de etapă al FIDESZ este să creeze percepţia internaţională că „există o problemă interetnică în Transilvania”, mizând pe vechile stereotipuri din Occident pe acest subiect. Transpusă la nivel statal această strategie a însemnat boicotarea ostentativă a zilei naţionale a României de către reprezentanţii oficiali ai Ungariei. Obiectivul strategic este generarea percepţiei că Ungaria exercită o autentică co-suveranitate asupra Transilvaniei (vedeţi şi investiţiile publice ungare), iar declaraţiile UDMR tocmai acest lucru doresc să facă: să indice faptul că în Transilvania există mai multe naţiuni, una cu reper simbolic la Bucureşti, alta la Budapesta. România este denumită „stat multinaţional”, nu „stat multietnic”. Diferenţa este una de substanţă: asumându-şi ideea unei naţiuni diferite de naţiunea română, liderii UDMR proiectează şi ideea unui traseu politic diferit, pentru a se revendica un „drept la autodeterminare”. Liderii UDMR spun, cu alte cuvinte, că maghiarii din România nu sunt doar un grup etno-confesional ale cărui drepturi trebuie şi sunt respectate, ci o naţiune care ar avea dreptul la autoderminare, atunci când circumstanţele istorice o vor permite.

Declarațiile contravin Constituției și UE. Naționalismul rasial

 

Este aproape de domeniul evidenţei că declaraţiile liderilor UDMR contravin spiritului Constituţiei României, dar şi valorilor care stau la baza Uniunii Europene. Legea fundamentală a României şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene asumă conceptul naţiunii civice, nu a celei etno-confesionale. Conducerea UDMR, prin declaraţiile de la Congres, îşi manifestă fidelitatea faţă de Ungaria, punând relaţia de fidelitate faţă de statul român pe un plan secund (sunt doar cetăţeni ai României, însă nu aparţin naţiunii române, cu tot ce presupune aceasta). Viziunea promovată de UDMR nu este nici modernă şi nici inspirată de valorile Uniunii Europene, chiar dacă este îmbrăcată într-un aparent limbaj european, ci coboară direct din naţionalismul rasial al secolului XIX.

 

Marota „transilvănismului”

 

În documentul programatic „Viitorul în Transilvania” lansat la congresul UDMR este resuscitată teoria „transilvănismului”. Cititorii trebuie să ştie că respectiva teorie, care vorbeşte de „excepţionalismul Transilvaniei” (contrazis de toate cercetările sociologice serioase), a fost una din principalele teze de apărare a Ungariei la Conferinţa Păcii de la Paris (1919-1920), pentru a bloca aplicarea principiului autoderminării naţiunilor, respectiv validarea internaţională a României Mari. Dacă abandonăm naivitatea şi logica tranzacţionismului politic, trebuie să constatăm că la al XIV-lea Congres al UDMR, Orban Viktor a denunţat de facto „Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară” din 1996. La Budapesta pare a se considera că presiunea asupra României poate fi mărită, prin utilizarea potenţialului de şantaj al UDMR în relaţia cu coaliţia de guvernare PSD-ALDE, respectiv prin valorificarea afinităţilor cu guvernele şi partidele suveraniste din Uniunea Europeană, care vor cunoaşte un avans important în alegerile pentru Parlamentul European. Că majoritatea acestor mişcări sunt sprijinite de la Moscova nu este o noutate, ci reprezintă încă o încercare de distrugere din interior a Uniunii Europene şi a NATO. Că Ungaria a dorit sprijinul Moscovei în secolul XX pentru a obţine anularea Tratatului de la Trianon iarăşi nu ar trebui să fie o enigmă.

 

Gata de victimizare

 

Cea mai mare greșeală a autorităţilor statului ar fi să iniţieze măsuri de retorsiune, fiind deja pregătit mecanismul comunicaţional de victimizare. Etnicii maghiari sunt pe deplin îndreptăţiţi să-şi păstreze şi să transmită generaţiilor viitoare identitatea culturală, iar acest angajament şi l-au luat românii transilvăneni prin Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Însă, orice iniţiative secesioniste ce vizează autonomia teritorială pe criterii etnice trebuie tratate cu fermitate, deoarece ele sunt împotriva Constituţiei României, fiind, de fapt, o încălcare a statului de drept. Autonomia teritorială pe criterii etnice ar antrena tensiuni politice majore în Transilvania, pe care cu siguranţă oamenii simpli nu le doresc, dar pe care par a nu le exclude unii lideri politici, dornici de succese electorale obţinute cu argumente iredentiste.

 

Soluția: o nouă lege electorală pentru Parlament

 

Slăbiciunea guvernărilor de la Bucureşti vine şi din echilibrul parlamentar precar. Dacă doresc să iasă din impas, puterea şi opoziţia ar trebui să cadă de acord asupra unei noi legi electorale pentru Parlament. Există varianta trecerii la un sistem mixt, cu efecte majoritare mai puternice, însă nu ar trebui exclusă nici opţiunea introducerii unei prime electorale de 7-8% pentru partidul sau coaliţia politică/electorală ce obţine 40% din voturile electoratului. În acest fel, guvernele României vor beneficia de o majoritate mai puternică, iar potenţialul de şantaj (noţiune din teoria partidelor!) al unor formaţiuni mici ar fi diminuat. Indiferent de varianta aleasă, sănătatea democraţiei din România trebuie menţinută prin guverne stabile, care să nu fie dependente de majorităţi conjuncturale.