Se pare că SRI nu a încheiat protocoale secrete doar cu DNA, CSM sau Parchetul General, ci și cu instituția Curții de Apel Cluj.
„Scandalul şi isteria declanşată de existenţa protocoalelor secrete încheiate de SRI cu diferite instituţii de forţă ale statului român, în special cu DNA, CSM şi Parchetul General şi nu numai, a luat o mică pauză odată cu minivacaţa de 1 Mai.
Este de aşteptat ca opinia publică să fie confruntată cu noi dezvăluiri, care să demonstreze existenţa reală a unui sistem torţionar, dirijat din exterior, ce aminteşte de dictatura proletariatului din anii 50 din sec.XX, în care, sub pretextul ”luptei de clasă”, a fost distrusă întreaga clasă politică şi economică a ţării. Această adevărată ”modă” a protocoalelor secrete a contaminat la propriu România”, scrie Gazetadecluj.
Alături de SRI, printre instituţiile de forţă cărora le-au fost impuse încheierea acestor protocoale se numără şi celebrul „doi şi un sfert”, serviciul secret al MAI, dar la o scară mai redusă, în special pe relaţia cu DIICOT, dar şi cu DNA, precum şi Armata, prin DGIA. Protocoalele impuse la nivel central au fost aplicate şi la nivel local, Curţi de Apel şi Tribunale, respectiv parchete, cu aceleaşi implicaţii şi încălcări grosolane ale drepturilor fundamentale ale omului.