Crin Antonescu / sursa foto: captură YouTubeCrin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din luna mai, a declarat că are mai multe opțiuni pentru conducerea SRI, dar a refuzat să dezvăluie un nume specific.
Crin Antonescu: Eduard Hellvig nu o să revină în funcția de director al SRI
Totuși, el a exclus posibilitatea ca Eduard Hellvig să revină în funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI).
„Nu este o variantă Eduard Hellvig. El e un om care, după opt ani de mandat în fruntea Serviciului, s-a retras şi a spus că e cazul să ne gândim dacă mandatele lungi şi foarte lungi în fruntea unui Serviciu ca acesta sunt benefice Serviciului, imaginii şi calităţii democratice în general” a explicat Antonescu într-o emisiune de la Prima TV.
Eduard Hellvig a demisionat din funcția de director al SRI în iulie 2023, iar ulterior președintele Klaus Iohannis a refuzat să facă o nouă propunere, care ar fi necesitat votul Parlamentului. Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat că nu este interesat să schimbe conducerea serviciilor secrete, ceea ce înseamnă că numirea noului director al SRI va reveni viitorului președinte al României.
Candidatul coaliției are mai multe opțiuni pentru conducerea SRI
Crin Antonescu a fost întrebat dacă are un nume pentru conducerea SRI. „Am chiar mai multe variante”, a răspuns el.
Fostul lider PNL a fost întrebat și dacă Eduard Hellvig, cu care a colaborat la formarea USL în 2011, este o opțiune pe care o ia în considerare pentru conducerea SRI.

Eduard Hellvig / sursa foto: captură YouTube
În ultimii doi ani, SRI nu a avut un director civil, deoarece fostul președinte Klaus Iohannis a refuzat să propună un înlocuitor după demisia lui Eduard Hellvig.
Directorul Serviciului Român de Informații este numit la propunerea președintelui
Directorul SRI este numit la propunerea președintelui, dar cu aprobarea Parlamentului. În ultimii trei ani, PSD și PNL au deținut majoritatea în Parlament sub conducerea președintelui Iohannis, însă cele două partide nu au reușit să ajungă la un consens privind conducerea Serviciului Român de Informații.
Ilie Bolojan, președintele interimar, a refuzat să facă o nouă propunere, având în vedere că mandatul său este limitat și de tranziție. Astfel, viitorul președinte al României, ales pe 18 mai, va propune o nouă echipă de conducere pentru SRI, după negocieri cu liderii majorității parlamentare.