Astăzi nu ar fi un lucru excepțional dacă cineva ar duce undeva așa ceva, dar pe atunci era o adevărată curiozitate. Mai mult, Jedlik a elaborat și publicat o metodă proprie de a produce sifon. Se pare că acela a fost primul șpriț din istoria acestei băuturi.

Alții susțin că bazele şpriţului au fost puse la Veneţia, pe vremea când aceasta făcea parte din Imperiul Habsburgic.

Francois Villon, celebrul poet francez din Evul Mediu, în a sa „Ballade joyeuse des taverniers” îi blestema cu multă patimă pe cârciumarii care botezau vinul cu apă. Chiar dacă francezii au repudiat şpriţul, italienii şi austriecii au fost mult mai permisivi.

La origine, şpriţul era un amestec, în părţi egale, de vin şi sifon. Obiceiul de a consuma şpriţ s-a răspândit, încă din secolul al XIX-lea, în tot nordul Italiei dar şi în Austria, Germania, Croaţia, Ungaria şi România.

Fiecare ţară l-a adaptat cum a ştiut mai bine, devenind caracteristic fiecărei țări, după modul de preparare.

În Italia, reţeta de şpriţ a devenit una destul de sofisticată: Prosecco, Aperol şi sifon.

În România, șprițul a devenit o adevărată băutură populară.

La noi, „şpriţul de vară” conţine, în mod tradiţional, 1/3 vin alb sec sau demisec şi 2/3 apă minerală.

Diluarea vinului cu apă minerală sau cu sifon este un mod de a consuma vinul atunci când îţi este sete sau când temperatura ambientală nu permite consumarea vinului simplu. Şpriţul este la îndemână şi se potriveşte la un grătar, pe terasă, la iarbă verde.

Cei care vor să redescopere plăcerea simplă, românească, a „şpriţului de vară”, sau cea, un pic mai complexă, a „Aperol Spritz”-ului, pot să încerce cu încredere reţeta de „Spritz Veneziano”, aşa cum este ea recomandată de către Internaţional Bartenders Association (IBA):

60 ml Prosecco

40 ml Aperol

Se toarnă amestecul într-un pahar normal umplut cu gheaţă

Se adăugă 20 ml de sifon pe deasupra şi se ornează cu o jumătate de felie de portocală