Vreau să lămurim ceva de la început, blazarea care mă macină, ca orice Păcat, de ceva timp, mă face să nu dau doi bani pe Untold sau pe orice alt festival de acest tip.

E o glumă sinistră să crezi că anti-miticul Cluj nu face parte din România și că e o citadelă a civilizației într-o mare de prostgust. Nu, suntem toți o apă și un pământ, proști, grobieni, gentilomi sau domnițe rafinate populează toate orașele și satele. În proporții diferite, dar nu atât de sensibil diferite încât să exclamăm: Vai, sunt în altă țară!

E marketing, așa cum unii consideră că e publicitate reclama cu ”Don pe Tron” despre tipul care se răhățește (sau nu reușește să se răhățească, nu îmi e clar!) în timp ce toți ceilalți sunt la masă. O fi dacă aduce vânzări, dar mie ideea că unul stă pe tron și prin ușă discută cu mine, în timp ce beau un suc cu prietenii, îmi displace. Chestie de gust... sau de miros. Dacă reclama ajută la vânzări înseamnă că avem deja informații despre public.

Așa că nu îmi pasă dacă pe scena vreunui festival urcă simultan Boney M, Vali Vijelie, Gheboasă și Dire Straits. Ascult ce vreau sau ce pică pe inima mea în momentul ăla.

Nu am așteptări elitiste de la niciun organizator care în timpul liber pune panseluțe, schimbă borduri și face licitații.

Prezența solistului cu versuri deșănțate pe scena unui festival, la București, Cluj, Constanța sau orice alt mare oraș nu mă miră. Ele sunt organiate sau date pe mâna unor afaceriști, în ”locație de gestiune”, odată cu întreaga localitate, de indivizi care nu reușesc să măture un parc, darămite să facă un playlist! Ați angaja, dacă organizați petrecerea de ziua copilului vostru, pe vreunul din acești primari ca DJ? Evident că nu, mai bine puneți muzică de pe telefon. Și atunci de ce să avem pretenții de la ei?

„Copiii respectă legile nescrise ale adolescenței – fronda, teribilismul, energia”

Ce m-a deranjat la campania furibundă de după spectacolul de pe scena Untold a fost atacul la generația celor care țopăiau și îngânau idioțeniile debitate de – subliniez – invitatul pe scena Untold.

Nu, copiii care respectă legile nescrise ale adolescenței – fronda, teribilismul, energia – nu au nici cea mai mică vină.

„Ruginiții” din generația mea, sau mai mari, spun ”Noi nu am fi ascultat așa ceva!” Pe bune? Eu cred că am fi ascultat, dar frondă, teribilism și energie însemnau altceva atunci.

Să mă explic.

Fronda față de generația anterioară – generic numită „părinți” – e parte din creștere, din maturizare, e farmecul adolescenței. Am ascultat AC/DC în locul Beatles-ilor părinților mei. Ce vreți? Sunt oldtimer. Dansam pe Michael Jackson în loc de Enrico Macias.

Le făceam în ciudă și le ștergeam casetele magnetice doar ca să îmi imprim muzica generației mele.

Și ei au dat deoparte vinilurile cu Glenn Miller pentru a pune în pickup Elvis Presley.

Și tot așa. Istoria merge până la valsuri și polci, dacă nu mai departe, deși diferențele de stil cam de atunci au devenit atributele unei singure generații. Până atunci lucrurile se mișcau foarte greu.

Doar că tot timpul a fost nevoie de ceva mai tare, mai spicy, mai dur, mai diferit. De alte armonii, de alte versuri.

În anii noștri, ”prăpastia” dintre generații este și mai mare, datorită salturilor tehnologice de la o zi la alta, frondă înseamnă ceva mai tare de la o grupă de vârstă la alta, schimbarea nu mai are timp să aștepte îmbătrânirea unei generații.

A însemnat fiecare stil nou apărut neapărat ceva mai bun sau a fost doar ceva diferit? Unele au fost mai proaste sau mai de prostgust decât ce oferea trecutul.

„Tâmpirea vine pe nenumărate căi, nu toate vulgare, dar egal de periculoase”

Acum ascult și valsuri, Elvis, Beatles, ACDC, Macias, romanțe, în funcție de stare, de membrul familiei pe care vreau să mi-l amintesc. Prefer alte stiluri, dar toate astea au venit cu maturizarea, în adolescență mi se părea cool să audă mama prin pereți ”Shoot to Kill”! Și atât.

Inconștient, copiii care dansau pe muzica de la Untold protestează împotriva noastră, a bătrânilor. Nu o fac cu răutate, e ceva natural ca apariția părului la subraț!

Doar că aici s-a ajuns cu fronda, după generații și generații. La porcăria găzduită de scena clujeană. Îmi e groază ce o însemna frondă peste încă niște ani.

Credeți că nu vor mai asculta muzica asta? Ba eu sunt sigur că tocmai o vor pune mai tare. Pentru că i-au simțit pe ”ruginiți” că se enervează. Eu așa aș fi făcut acum patru decenii.

Nu de pomană am amintit la început o reclamă considerată de mine de mare grobianism, aia cu ”Don pe Tron”, o porcărie despre unii care vorbesc prin ușa de la baie cu prietenul lor. Bine, ăla reușește să comunice doar niște exclamații, și, probabil niște pârțuri.

Pe FB am scris, după scandalul cu Untold (spun scandalul Untold și nu scandalul Gheboasă, pentru că ăsta așa cântă el, festivalul e cel care l-a adus în atenția puștilor prezenți la Cluj, nu a făcut aici ceva inedit) :

”Prefer de 100 de ori puștii care cântă versurile lui Gheboasă, sper că am scris numele corect, în locul familiei de la Sanohepatic care stă la masă și cântă cu priviri tâmp-pozitive despre colesterol.

Tâmpirea vine pe nenumărate căi, nu toate vulgare, dar egal de periculoase.”

Pe puștii ăia îi înțeleg, pe cei care fac azi reclame nu. Rezultatul tâmpirii pe căi congruente a mai multor generații îl văd. E palpabil. Vine din filmele moderne, din lipsa cărților, vine pe mii de căi.

PS: Acum câteva zile m-am trezit că le-am povestit unor domni și doamne indignați de ce e la Cluj o amintire din pre-maturizarea mea, bine, eu nu sunt convins că mi-am atins maturizarea nici acum, dar asta e altă poveste. Erau, cum să spun eu ca să nu se recunoască în ce povestesc, erau ”maioneză” de supărați pe clujeni!

Le-am spus că prima oară când am mers la un festival al UASCR, las dinozaurii să deslușească inițialele, la Costinești, Ceaușescu încă trăia, deci era ”Stațiunea Tineretului”, am crezut că o să o am pe mama pe conștiință. Fiecare perioadă era cu capcanele ei, dar atunci mama avea dreptate în toate temerile ei, eu am căzut în toate capcanele existente pe atunci.

Făceam o brigadă artistică studențească de satiră, râdeam de obsesia vremii pentru colectarea de hârtii și sticle – Dumnezeule al Ecologiei, te rog să mă ierți pentru loviturile date atunci salvării planetei! – și succesul facil și vodca ieftină ne-au îmbătat crunt. Vodca ieftină nu doar pentru că nu aveam bani, ci și pentru că la Alimentara din centru găseai doar coniac Ovidiu, dizolva salamul de vară, atât era de rău, lichior Primula, vomai o săptămână portocaliu după el, și vodcă. Am ales și noi după cum ne-a tăiat capul.

Am cântat noaptea pe plajă, ne-am bătut, între noi sau cu alții, nimeni nu mai știe, și am dormit claie peste grămadă în cazări mizerabile. Bine, am mai făcut niște chestii, dar, v-am spus, domnii și doamnele erau deja supărați, nu am vrut să le crească și mai mult tensiunea.

Mai multe nu aveam ce face la sfârșitul anilor 80. Dacă aveam, probabil le făceam!

Dacă la difuzor ar fi răsunat, printr-o minune, Gheboasă? Am fi ascultat Pittiș oricum. O fac și azi, în timp ce scriu.

Ca să nu vă țin în suspans, mama a supraviețuit atunci. Era, Dumnezeu să o ierte, o femeie deșteaptă. O să supraviețuiți și voi după ce copiii voștri vor asculta Gheboasă.