AC/DC, la fel de buni ca întotdeauna

AC/DC, la fel de buni ca întotdeauna

Cu două săptămâni înainte de concertul anului în România, iată cum s-au petrecut până acum lucrurile în turneul mondial al celor de la AC/DC, ce piese au cântat şi ce inovaţii tehnice vă vor uimi.

Megaconcertul AC/DC de peste două săptămâni deschide cel mai prolific sezon din punct de vedere al numelor mari ce vin în România din toate timpurile. „Black Ice Tour” nu este însă doar începutul, ci va fi evenimentul de referinţă al întregului an. Rockerii legendari vin după mai bine de un an şi jumătate de turnee, primul concert din tur fiind în octombrie 2008 în Pennsylvania, SUA. Nu vă faceţi nicio grijă. N-au dat chix în niciunul dintre zecile de concerte de până acum, iar Black Ice a câştigat deja câteva premii pentru show-ul de calitate.

Angus este la fel de sălbatic cum îl ştim, iar corzile vocale ale lui Brian sunt încă puternice. Deşi managerul infirmă zvonurile, ar putea fi ultimul turneu mondial al trupei, încă un motiv pentru a fi pe 16 mai în Piaţa Constituţiei.

Logistică premium

Ne puteți urmări și pe Google News

În primele luni ale anului, în timpul concertelor de acasă, din Australia, AC/DC au avut nevoie de 58 de camioane şi de trei Boeinguri 747 pentru a-şi transporta echipamentele.

Foarte probabil, pentru că „rutina” concertelor este aproape identică, aceeaşi caravană va veni şi la Bucureşti. Acca Dacca, cum este alintată trupa, nu-şi poate permite decât ceea ce este mai bun în domeniu. Scena şi scenografia sunt o creaţie Tait Towers, aceeaşi profesionişti care au lucrat şi la ultimul turneu, în 2000-2001, „Stiff Upper Lip”.

Pentru că vorbim de AC/ DC, sistemul de sunet este cel mai zgomotos şi cel mai performant existent la ora actuală. Fără a intra în detalii tehnice, vă spunem doar că nimeni nu şi-a pus problema sănătăţii timpanelor dumneavoastră.

Mixerul principal este analog, din seria P 40, recuperat şi recondiţionat de producători datorită fineţei sale deosebite. Două monitoare gigantice vor fi instalate în lateralele scenei, astfel încât orice spectator să poate vedea bine ce se întâmplă.

O explozie de simţuri

Aşa cum probabil ştiţi, o locomotivă gigantică deschide recitalul de două ore al AC/DC, întreaga scenografie fiind construită în jurul acesteia. Locomotiva, un design al lui Mark Fisher, este înconjurată de un tunel de lumini care copiază gara din Milano şi susţine piesa de deschidere „Rock’n’Roll Train”.

Pentru mai multă autenticitate, deşi AC/DC nu folosesc de obicei tunurile cu fum, de această dată pistoanele locomotivei vor scoate aburi. O altă noutate este o uriaşă păpuşă gonflabilă, pe piesa „Whole Lotta Rosie”, în al cărei sân ar putea încăpea cu uşurinţă toţi membrii formaţiei.

Piesa este una dintre favoritele trupei în concerte şi a fost scrisă de fostul vocalist Bon Scott după ce a avut o aventură cu o fană de 130 de kilograme. Nu lipsesc nici tunurile emblematice, ce vor exploda la închidere odată cu hitul „For Those About to Rock (We Salute You)”, sau uriaşul clopot de pe „Hells Bells”.

Însă toate acestea sunt nimic în faţa performanţei lui Angus Young şi a uniformei sale. Chitaristul, „care are diavolul în vârful degetelor”, nu stă locului nicio clipă şi, dacă atmosfera o va impune, vă va arată boxerii inscripţionaţi cu loggoul AC/DC, un moment foarte gustat până acum de public.

Ar mai fi de umplut câteva pagini despre muzica fenomenală a AC/ DC, dar dacă aţi citit până aici sigur nu aveţi nevoie de explicaţii suplimentare.

MAI SUNT BILETE

Ultima strigare la AC/DC

Potrivit organizatorilor, săptămâna trecută mai erau disponibile circa 10.000 din cele 80.000 de bilete puse în vânzare. Acestea pot fi achiziţionate de pe site-ul eventim.ro, din magazinele Germanos şi Vodafone, sau din librăriile Cărtureşti şi Humanitas.

Preţuri