Confesiunea cutremurătoare a interlopului Moșailov: „Am prea mare bărbăţia în mine şi nu au putut să mă liniştească”

Confesiunea cutremurătoare a interlopului Moșailov: „Am prea mare bărbăţia în mine şi nu au putut să mă liniştească”

Ionuţ Moşailov a făcut câteva mărturisiri cutremurătoare despre viaţa lui tumultoasă, despre nelegiuirile sale îndemnând tinerii să nu-i urmeze exemplu si să nu-şi dorească niciodată să fie ca cei de pe stradă.

Potrivit Comisarul.ro., mărturisirile interlopului vin în contextul în judecătorii din Vaslui vor lua în discuţie menţinerea sa în arest la domiciliu a bărbatului sau arestarea lui preventivă.

Reamintim că Ionuţ Moşailov a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce a mers în localitatea vasluiană Văleni împreună cu câţiva prieteni, unde i-a aplicat o corecţie unui cunoscut care a „îndrăznit” să-i tragă un pumn, distrugându-i reputaţia de interlop.

Interlopul: De multe ori mi-aş fi dorit să fiu fraier

„Unul de vârsta mea poate înţelege, dar nu poate să se mai schimbe ca persoană. Măi, copii, nu încercaţi niciodată să fiţi ca unul pe care îl vedeţi pe stradă. Ăla are un nume, o reputaţie rea, că una bună nu o să o ai niciodată. Să zici că Doamne, vreau şi eu să fiu ca el, să fiu şmecher. Toate variantele prin care aţi încerca să faceţi asta nu duc decât la puşcărie. Acum sunt arestat şi eu. Am stat pe arest o lună şi mai am 3 luni de stat la domiciliu, din cauza la o mică bătaie. La început mi s-a părut că, ţinând cont că am avut parte de altercaţii mai uşoare, am încercat să-mi ţin numele sus cum am crezut eu mai bine. De multe ori mi-aş fi dorit să fiu fraier. Acum nu vreau să mă plâng de nimic. Mi-am făcut-o cu mâna mea. Credeam că mă abuzează poliţia. Nu ştiam ce are cu mine, că cel pe care l-am bătut a avut doar vreo două zile de spitalizare”, îşi începe confesiunea Ionuţ Moşailov.

Moşailov: Omul are dureri în suflet, care îl fac să fie rău

Ionuţ Moşailov i-a sfătuit pe tineri: Nu încercaţi să fiţi ca persoana pe care o vedeţi pe stradă, că în spatele persoanei e trecutul care l-a făcut să fie aşa.

„Acum îmi dau seama că îmi fac un bine, să-mi dea o lecţie poliţiştii. Eu mi-am învăţat-o, dar degeaba le spun acum ( n.r. judecătorilor, procurorilor) că am soţia însărcinată, că am copilul cu mâna ruptă. Sunt conştient de ce ei nu văd chestiile astea. Dacă fiecare persoană vrea să-şi arate greutăţile, toţi avem multe.

Pe stradă nu le arătăm, pe stradă suntem şmecheri. Eu acum o gândesc aşa, dar eu înainte de ce nu m-am dus la Poliţie să le spun că am femeie şi copil înainte să-l bat pe ăla? A fost o altercaţie în care am primit un pumn în gât, a venit pe la spate când eram cu soţia şi copilul, iar reputaţia şi numele meu nu mi-au permis să-l las pe ăla în pace. Am încercat să mă duc la el să vorbesc să-şi ceară scuze. Era şi un fel de vecin cu mine, să nu o las aşa. De obicei, mă duc singur la bătăi, dar acum m-am întâlnit cu nişte prieteni şi au zis că merg cu mine. Uite că a ieşit bătaia.

Nu încercaţi să fiţi ca persoana pe care o vedeţi pe stradă, că în spatele persoanei e trecutul care l-a făcut să fie aşa. Nu poţi din om simplu să ajungi ca el, că nu ai cum. Omul are dureri în suflet, care îl fac să fie rău. Are frustrări în suflet. Când n-ai bani de mic, le arăţi banii, te lauzi cu ei. Când eşti bătut de mic, vrei să baţi pe altul când ajungi mare şi tot aşa. Chestiile astea ajung numai la puşcărie. Încercaţi să fiţi cât mai liniştiţi”, spune Moşailov.

Nu încercaţi să fiţi ca mine, care mă cunoaşteţi din Vaslui. Nu încercaţi, că nu duce nicăieri

„Pentru orice şmecher este o portiţă care-l slăbeşte definitiv. Nu vreau să mă plâng. Eu sunt singurul care recunoaşte că poliţia a făcut dreptate şi m-au băgat la puşcărie. Poate n-am meritat în totalitate, poate meritam 24 de ore, ca alţii. Dar, după trecutul meu, poliţia trebuia să-mi dea o lecţie, că a văzut că nu mă mai opream. Orgoliul nu m-a lăsat. Nu încercaţi să fiţi ca mine, care mă cunoaşteţi din Vaslui. Nu încercaţi, că nu duce nicăieri.

Pe mine nu au putut să mă liniştească băieţii din oraş. Am prea mare bărbăţia în mine şi nu au putut să mă liniştească, dar m-a liniştit poliţia. Nu mă plec în faţa la nimeni. Ce am rezolvat? Mai bine îmi vedeam de treabă. Acum nu am un prieten care să vină la mine să-mi dea un sfat la nevoie. E o chestie cu care treci mai uşor când vezi că ţi-s prietenii lângă tine. Când nici prieteni nu ai şi când nu merită să ai prieteni din ăştia.

Trebuie să ai prieteni care te influenţează la bine. Care-s prietenii ăştia? Care mi-au zis să mă cuminţesc, nu ăia care mi-au zis bine că l-ai bătut pe ăla. Se bucură că am intrat la puşcărie cum se bucurau de ăia. Nu încercaţi să ajungeţi unde nu trebuie. Fiecare om e cu trecutul lui. Când nu a avut bani când era mic, când e mare se pozează să vadă toată lumea. Dacă vezi pe cineva cu bani, ia şi fă ceva să ajungi ca el, nu fi invidios. Invidia e cea mai mare prostie pe care o poate avea un om. Nu încercaţi să fiţi răi cum sunt eu sau cum e altul. Mă încurajez cum văd la alţii pe internet pedepse mai mari. Nu vă mai uitaţi în sus”, a concluzionat interlopul în postarea sa de pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News