Cum a ajuns Turcia noul El Dorado al bolnavilor români

Cum a ajuns Turcia noul El Dorado al bolnavilor români

Românii bolnavi de cancer aleg să se trateze la un spital din Turcia, varianta de mijloc între sistemul bolnav din țară și cel nemțesc, eficient, dar prea scump. Peste 1.500 de români au apelat, anul trecut, la serviciile clinicii Anadolu, iar numărul lor este în creștere.

Monalisa Roșu a fost diagnosticată cu cancer de col uterin de medicii români. S-a interesat în stânga și în dreapta, a pus ban pe ban și a zburat la Istanbul, la noul „AKH” în materie de cancer, în speranța că se va vindeca. „În patru zile, viața mi s-a schimbat complet. Aveam să aflu că medicii români îmi puseseră un diagnostic greșit, că nu mă încadram în statisticile acelea negre un deces la două minute. Tot ce pot să spun este jos pălăria pentru medicii turci”, povestește femeia. A fost un caz fericit, pentru că, în general, ajung acolo cazuri din cele mai grave, cărora medicii din țara de origine nu le mai dau nicio șansă. Clinica este specializată în chirurgia laparoscopică și robotică pentru tratamentul cancerelor. „Chirurgia robotică este o minune a medicinei și permite o recuperare mai rapidă a pacientului, diminuarea durerii, pierderi mai mici de sânge, astfel că putem externa anumiți pacienți în doar câteva zile. Chirurgia robotică permite suturarea mai confortabilă în interiorul abdomenului, precum și suturarea prin îndoire și răsucirea mult mai flexibilă a instrumentelor decât în cazul încheieturii umane”, subliniază profesorul Fatih Gucer, oncolog-ginecolog la Anadolu. Programe de screening și înghețarea tumorilor Anual, 1.500 de români bolnavi de cancer, de la oameni simpli la vedete, fug de sistemul din țara noastră și aleg să se trateze în spitalul din Turcia, renumit pentru rezultatele spectaculoase obținute în tratarea cancerului, dar la prețuri cu 20-30% mai mici ca în Vestul Europei. Bolnavii vin atât pentru echipa de medici, dar mai ales pentru aparatura și tehnologia de ultimă generație: tratamentul non-invaziv CyberKnife, RMN 3D Tesla, cel mai performant aparat de rezonanță magnetică, CT avansat, PET, înghețarea tumorilor, programe de screening complet etc. Departament specializat pentru pacienții străini Peste 4.500 de pacienți străini, inclusiv din țări dezvoltate ca SUA sau Anglia, au apelat la serviciile clinicii, care are un departament internațional, care se ocupă cu preluarea pacienților de la aeroport, rezervarea camerelor la hotel și asigurarea traducerii. „Numărul pacienților străini crește în fiecare an. Dacă în 2010, aveam 3.400 de pacienți străini, în 2011, am atins cifra de 4.500. Tratăm pacienți din 30 de țări, am dezvoltat un departament internațional și asigurăm traducere în 15 limbi”, explică Asli AkiAkyavas, directorul serviciului pentru pacienți internaționali. Programări se pot face prin telefon (numărul este afișat pe site-ul clinicii) sau prin email, unde puteți trimite și documentele medicale. Doctorii turci le analizează și, în 24 de ore, pacienții primesc un plan orientativ de tratament și o estimare de costuri. O primă consultație la medicul oncolog costă în jur de 150 de euro, procedurile de radioterapie- între 10.000 și 17.000 de euro, iar o zi de spitalizare- cam 350 de euro. Specialiștii de la Anadolu sunt prezenți zilele acestea la București, iar, astăzi, s-au întâlnit cu pacienți români pentru a discuta despre cele mai moderne tratamente oncologice și ginecologice.