Spitalele sunt în alertă! Medicii nu au nicio explicație. Ce se știe până acum despre hepatita de origine necunoscută la copii
- Antonia Hendrik
- 26 aprilie 2022, 18:34
În timp ce OMS a spus că cercetează cauza infecțiilor cu hepatita de origine necunoscută, organismul ONU a declarat că o infecție cu adenovirus care duce la hepatită acută este o opțiune posibilă luată în considerare. Până pe 21 aprilie, au existat cel puțin 169 de cazuri de „origine necunoscută” în întreaga lume, a anunțat sâmbătă OMS, iar numărul cazurilor cresc de la o zi la alta.
Cel puțin un copil a murit după ce s-a îmbolnăvit din cauza unui focar misterios de hepatită acută care a infectat copii din 10 țări europene, a confirmat Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Hepatita este o inflamație a ficatului, care este un organ vital pentru procesarea nutrienților, filtrarea sângelui și combaterea infecțiilor.
Cazurile au vârste cuprinse între 1 lună și 16 ani. 17 copii (aproximativ 10 la sută) au necesitat transplant hepatic, a fost raportat cel puțin un deces”, a declarat sâmbătă OMS.
Numărul cazurilor de hepatită acută de origine necunoscută la copii a ajuns la 190
Anunţul a fost făcut marţi de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC): Sunt investigaţii în desfăşurare în toate ţările care au confirmat cazuri, dar deocamdată cauza acestei hepatite este necunoscută', a declarat la o conferinţă de presă Andrea Ammon, directoarea ECDC.
Ea a menţionat că o posibilă cauză ar putea fi o legătură cu o infecţie provocată de un adenovirus. În orice caz, investigaţiile au exclus prezenţa vreunuia din viruşii hepatici cunoscuţi până în prezent, respectiv viruşii A, B, C, D şi E.
Cu atâţia factori necunoscuţi, este dificil de efectuat o evaluare a riscului, dar impactul este ridicat, a mai spus şefa ECDC, făcând referire la faptul că aproximativ 17 de copii au necesitat transplant hepatic. Pe de altă parte, ea a a confirmat că nu s-a descoperit nicio legătură între aceste cazuri de hepatită şi călătorii.
Unde au fost depistate cazuri?
Până la 21 aprilie, au fost raportate 114 cazuri în Regatul Unit, 13 în Spania, 12 în Israel, nouă în Statele Unite, șase în Danemarca, mai puțin de cinci în Irlanda, câte 4 în Țările de Jos și în Italia, 2 în Norvegia. și Franța și câte unul în România și Belgia, a spus OMS. OMS nu a dezvăluit unde și când a avut loc decesul.
Potrivit Centers for Disease Control and Prevention (CDC) din SUA , persoanele infectate cu un adenovirus pot prezenta simptome asemănătoare răcelii sau gripei, febră sau dureri în gât, precum și boli mai severe, cum ar fi infecțiile respiratorii acute, cum ar fi bronșita sau pneumonia.
De asemenea, pot provoca gastroenterită, o inflamație a stomacului sau a intestinelor care poate provoca diaree, vărsături, greață și dureri de stomac.
Adenovirusul de tip 41
Adenovirusul de tip 41, tulpina particulară identificată ca având o posibilă legătură cu cazurile de hepatită, provoacă de obicei simptome de diaree, vărsături și febră, precum și simptome respiratorii, a declarat CDC. Cu toate acestea, OMS a avertizat că posibilitatea ca infecția cu adenovirus să se afle în spatele cazurilor de hepatită acută a fost doar o teorie.
Deși au existat cazuri de hepatită la copii imunocompromiși cu infecție cu adenovirus, adenovirusul de tip 41 nu este cunoscut ca fiind o cauză a hepatitei la copiii altfel sănătoși”. a spus organismul ONU.