Spionii parașutați de Armata Roșie în România, adunați bob cu bob de militarii noștri

Spionii parașutați de Armata Roșie în România, adunați bob cu bob de militarii noștri

Ele nu au fost întrebuinţate şi aceasta din cauza că, trupele sovietice se aflau în continuă defensivă, iar unităţile de paraşutişti nu-şi puteau găsi oricând aplicarea, spre exemplu, în această situaţie.

În schimb, s-a apelat la lansarea cu paraşuta a unor mici grupuri de agenţi cu misiuni de spionaj, sabotaj şi terorism, şi „de care s-a făcut des uz, mai ales în ultimul timp”.

Însă, rezultatele acestor lansări au fost nule, căci dintre paraşutiştii lansaţi „n-au reuşit nici unul să ajungă la misiune, fiind descoperiţi, urmăriţi şi prinşi înainte de a putea realiza ceva”.

36 de agenți capturați

Până la data de 24 iulie 1941 au fost prinse 5 echipe, cu un total de 36 de agenţi: o echipă de 6 agenţi, lansaţi cu paraşuta la 5/6 iulie în regiunea împădurită a judeţului Vaslui;

o echipă identică, lansată cam în acelaşi timp în apropierea frontierei româno-bulgare şi prinsă de autorităţile bulgare;

o echipă de 8 agenţi (spioni) în pădurea Hânceşti, jud. Lăpuşna, lansată în imediata apropiere a spatelui trupelor române (prinsă la 13 iulie);

o echipă de 8 agenţi în regiunea Zastavna, jud. Cernăuţi (lansată în noaptea de 14/15 iulie) şi o echipă de 8 agenţi lansată la 21 iulie în regiunea Hârşova, jud. Constanţa.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric