Spionajul rus în Europa mai ceva ca în timpul Războiului Rece
- Mihnea Talau
- 8 iulie 2020, 17:51
La fiecare câteva săptămâni, Europa continuă să deconspire noi exemple ale atacurilor serviciilor de informații ruse asupra țărilor europene.
Ultimul exemplu este din Austria, cu verdictul curții pentru colonelul austriac în rezervă Martin Moeller acuzat de activități de spionaj împotriva propriei țări în numele GRU-ului rus.
Serviciile de informații din Rusia atacă toate țările europene pe toate fronturile: militar, politic, economic și diplomatic. În cazul Austriei, serviciile de informații ruse au interferat atât în procesul electoral austriac, prin spargerea sistemului informatic al partidului politic condus de Cancelarul Kurz, cât și în politica externă a Austriei prin spargerea sistemului informatic al Ministerului Afacerilor Externe. Rusia spionează agresiv Austria și recrutează cetățeni și spioni, așa cum a dovedit-o recent cazul Moeller, dar și cazul unui ofițer al BVT-ului austriac, identificat în presă ca „Dl. O”.
Condamnarea lui Moeller de către autoritățile din Austria reprezintă un binevenit pas înainte în eforturile din ce în ce mai mari ale Europei pentru a combate ostilitatea serviciilor de informații din Rusia. Sunt necesare mult mai multe demersuri în acest sens. Aceasta este o dovadă a ceea ce va urma și că verdictul condamnării demonstrează că Austria se alătură acum comunității europene tot mai extinse, angajate în combaterea agresivității ruse, și nu va mai rămâne indiferentă în numele „neutralității”.
Politica neutralității nu ar trebui să ducă la pasivitate și chiar și statele neutre pot și trebuie să se apere singure.
Bineînțeles că Austria nu este singurul stat european care opune rezistență împotriva agresiunii Rusiei; este doar cel mai recent exemplu. Unii dintre veciniii Austriei, mult mai vulnerabili economic față de Rusia decât Austria, au găsit totuși voința de a combate tentativele Rusiei de a derula activități similare pe teritoriile lor.
Exemple recente includ expulzarea de către Bulgaria a unui ofițer GRU la sfârșitul lui octombrie 2019, expulzarea de către Slovacia a unui ofițer GRU în noiembrie 2018, și chiar Serbia – un aliat de încredere al Rusiei – a expulzat un ofițer GRU în 2019. Frecvența acestor evenimente demonstrează cât de extinsă și de intensă este natura agresivității spionajului rus împotriva Europei.