Spioana lui Putin din America s-a întors acasă după 18 luni în închisorile americane
- Plugaru Radu
- 26 octombrie 2019, 22:14
Spioana rusă Maria Butina, care a fost eliberată vineri dintr-o închisoare americană, a ajuns azi la Moscova unde a fost întâmpinată de membrii familiei sale și de către oficiali ai guvernului de la Moscova.
"Mă bucur foarte mult să mă întorc acasă. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut, cetățenilor ruși care m-au ajutat, mi-au scris scrisori, au donat bani pentru apărarea mea. Mă bucur foarte mult să-mi văd familia. Multe mulțumiri Ministerului de Externe și diplomaților care au luptat pentru mine în fiecare zi. Au făcut și fac tot ce au putut să facă ", a declarat Butina reporterilor prezenți pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova.
Butina a adăugat că este recunoscătoare organizațiilor neguvernamentale care au susținut-o.
"Nu am renunțat pentru că știam că nu am dreptul să fac acest lucru. Am spus odată într-un videoclip că rușii nu renunță niciodată", a declarat Butina.
Butina a decolat de la Miami, Florida, vineri la ora locală 18:00. Tatăl acesteia, Valery, a venit la Moscova pentru a-și întâlni fiica și a așteptat-o pe acesta la aeroport alături de 50 de reporteri.
Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, s-a aflat printre cei care au așteptat-o pe Butina la aeroport. Aceasta a fost autoarea primelor fotografii de la întâlnirea Mariei Butina cu tatăl acesteia, care au fost prompt postate pe paginile de socializare ale Ministerului rus de Externe.