Spectacolele sâptămânii, la Filarmonica „George Enescu”

Spectacolele sâptămânii, la Filarmonica „George Enescu”

Melomanii bucureșteni au parte, zilele următoare, de o serie extrem de variară de recitaluri la Ateneul Român. Iar duminică, „perla coroanei” va fi un eveniment cu dublă valență: dirijorul Nicolae Racu aniversează 50 de ani de activitate cu un spectacol 100% românesc

Filarmonica „George Enescu” a programat o săptămână de excepție. Mâine, de la ora 19.00, în Sala mică a Ateneului Român, Stagiunea de marţi seara îi aduce pe scenă într-un superb recital de chitară pe muzicienii de la Duo KITHARSIS (Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan). Veți putea asculta creații ale lui Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, dar și ale lui Jean Philippe Rameau și Joaquin Rodrigo.

Miercuri e ziua recitalului cameral. De la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, urcă pe scenă Cvartetul clujean ARCADIA (Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală și Zsolt Török). În ciuda tinereții lor, talentul celor patru muzicieni ai Centrului național de Artă „Tinerimea Română” a fost premiat de multe ori peste hotare, așa că recitalul lor cu siguranță va fi placul și celor mai exigenți muzicieni.

Vor interpre Cvartetul în mi bemol major, op. 33, nr. 2, „Gluma”, de Joseph Haydn, Cvartetul în mi minor, op. 59, nr. 2, „Razumovsky”-ul lui Ludwig van Beethoven și Cvartetul nr. 8, în do minor, op. 110, de Dmitri Şostakovici.

Joi și vineri e seara concertului simfonic. De la ora 19:00, în Sala mare, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Mark Laycock și avându-l ca solit pe Alon Goldstein, are în program Uvertura la opera Flautul Fermecat a lui Wolfgang Amadeus Mozart și din Serghei Rahmaninov, Concertul nr. 1, în fa diez minor, pentru pian și orchestră, op. 1.

Duminică, „Clasic e fantastic”

Tot în Sala mare de la Ateneu, duminică, de la ora 19:00, va avea loc un superb concert aniversar. Maestrul Nicolae Racu (foto) este omagiat la 50 de ani de activitate. Celebrul dirijor, secondat de urmașul său Andrei Ștefan Racu, vor dirija Orchestra și Corul Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din București, într- un spectacol compus din lucrări de George Enescu, Paul Constantinescu, Dinu Lipatti, Vasile Timiș, Grigoraș Dinicu și Ciprian Porumbescu. Dirijorul corului va fi Lăcrămioara Pauliuc, solist - Luca Rusu iar invitata specială - Irina Sârbu.

Ne puteți urmări și pe Google News