Specialştii ISC recomandă demolarea Bamboo. Autorităţile spun că vor încerca să conserve cât mai multe probe
- Antoaneta Etves
- 26 ianuarie 2017, 15:58
După evaluarea structurii de rezistenţă, s-a constatat posibilitatea crescută ca aceasta să se prăbuşească. În aceste condiţii, ISC îşi însuşeşte recomandarea făcută de expertul tehnic, şi anume dezafectarea totală a acesteia.
Ca urmare a incendiului produs, pe 21 ianuarie a.c., la Clubul Bamboo din Bucureşti, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a realizat, prin intermediul unui expert tehnic atestat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), o evaluare a construcţiilor afectate, prin care s-au stabilit modalitatea şi etapele tehnologice care să permită cercetarea la faţa locului de către organele abilitate şi punerea în siguranţă a structurii.
După evaluarea structurii de rezistenţă, s-a constatat posibilitatea crescută ca aceasta să se prăbuşească. În aceste condiţii, ISC îşi însuşeşte recomandarea făcută de expertul tehnic, şi anume dezafectarea totală a acesteia. Pe durata acestor lucrări, se va ţine cont atât de instrucţiunile de lucru elaborate de expertul tehnic, cât şi de necesitatea conservării eventualelor probe de la faţa locului.