Deputații din Spania au adoptat definitiv o lege de amnistie pentru separatiștii catalani, o măsură emblematică extrem de controversată a guvernului de stânga al premierului Pedro Sanchez, care va permite întoarcerea separatiștilor încă în exil, precum Carles Puigdemont, după încercarea de secesiune ratată din 2017.
La finalul unei sesiuni foarte tensionate de aproximativ două ore, într-o atmosferă electrizată marcată de insulte, legea amnistiei a fost aprobată cu 177 de voturi la 172, majoritatea absolută fiind de 176.
Decizie importantă pentru Spania
Acest vot al Congresului Deputaților, unde premierul Pedro Sanchez deține majoritatea absolută datorită sprijinului celor două partide independentiste catalane, este punctul culminant al unei lungi bătălii care a dominat și radicalizat viața politică spaniolă de la alegerile din iulie anul trecut.
Deputații adoptaseră deja proiectul de lege de amnistie pe 14 martie, dar Senatul, controlat de opoziția de dreapta, i s-a opus cu veto două luni mai târziu, trimițând textul înapoi la camera inferioară, care a avut deci ultimul cuvânt.
Partidul Popular (PP), principalul partid de opoziție și partidul de extremă dreapta Vox au susținut o ultimă bătălie de onoare înainte de vot, denunțând ceea ce au descris drept "corupție politică".
În ce le priveşte, cele două partide independentiste catalane au avertizat că această amnistie nu este sfârșitul luptei lor pentru independență, ci doar o etapă.
Zi istorică
Acest vot este "o bătălie în conflictul care există de secole între cele două națiuni", catalană și spaniolă, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului lui Carles Puigdemont (Împreună pentru Catalonia), Miriam Nogueras, care s-a referit la "o zi istorică".
Omologul său Gabriel Rufian, de la Stânga Republicană a Cataloniei (ERC), celălalt partid independentist catalan, a avertizat că "următoarea oprire" pe drumul către independență este organizarea unui referendum.
Pedro Sanchez afirmă că amnistia urmărește să pună capăt instabilității născute din încercarea eșuată a Cataloniei (nord-estul Spaniei) de a-și proclama unilateral independența în octombrie 2017, când guvernul regional era condus de Carles Puigdemont, care de atunci trăieşte în exil.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / france24.com