Soția unui nume greu din România, la un pas de închisoare. Cum a evitat pedeapsa?!

Soția unui nume greu din România, la un pas de închisoare. Cum a evitat pedeapsa?!

Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea, a lovit în urmă cu ceva timp două femei aflate pe trecerea de pietoni, dar în cele din urmă a reușit să evite închisoarea.

În urmă cu aproximativ patru ani, Larisa Uță, ex-soția lui Alin Oprea, s-a ales cu o condamnare de un an și șase luni de închisoare cu suspendare, după ce a lovit în plin două femei pe trecerea de pietoni.

Cântărețul ar fi făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și scăpa de pușcărie partenera de viață. Alin ar fi fost cel care a „mobilizat” un renumit chirurg, în seara fatidică, pentru a o opera de urgență pe una dintre femeile pe care Larisa le-a accidentat pe trecerea de pietoni.

„În seara accidentului, Alin Oprea a fost cel care a depus eforturi supraomenești pentru salvarea vieții doamnei Mihaela. El a fost cel care a «convins» un renumit profesor-doctor să o opereze de urgență pe victimă și a fost cel care s-a ocupat financiar de toate aspectele. Tot el el a fost cel care a așteptat la ieșirea din sala de operație, cu sufletul la gură, rezultatul operației: viața sau moartea”, a dezvăluit una dintre femeile implicate în accidentul provocat de Larisa Uță.

Mai mult decât atât, după ce victima a depășit cu bine intervenția chirugicală, Alin Oprea ar fi avut grijă să nu-i lipsească nimic. Cu toate că femeia a decedat la scurt timp după acel accident, înainte să moară ar fi iertat-o pe soția cântărețului de la ”Talisman”.

„Timp de un an și ceva, Alin a fost cel care venea aproape zilnic în vizită la doamna Nestor, avea grijă să nu-i lipsească nimic, procura tot ce era nevoie din punct de vedere medical dacă spitalul nu avea în dotare – medicamente, saltea specială, chiar și hrană uneori . Un om extraordinar, cu un suflet mare. Doamna Larisa nu a fost văzută niciodată să-și viziteze victima, cu o singură excepție, atunci când a rugat-o pe aceasta în lacrimi, s-o ierte, că are copii și să nu intre în pușcărie.

Doamna Nestor a iertat-o, mai mult pentru eforturile depuse de Alin, astfel încât pedeapsa pentru doamna Larisa a devenit una cu suspendare și nu cu executare. Fiind o persoană în vârstă, a decedat la ceva timp după accident. A iertat-o pe Larisa înainte să moară”, a mai mărturisit sursa citată, conform Cancan.

Ne puteți urmări și pe Google News