Soția lui Alexei Navalnîi nu dă doi bani pe ancheta oficială. Kremlinul a aruncat praf în ochi

Alexei Navalnîi. Sursa foto: captura video

Rusia. Soția disidentului rus Alexei Navalnîi a contestat concluziile anchetei oficiale despre moartea sa, susținând că acestea nu sunt altceva decât o minciună.

Potrivit raportului, decesul lui Navalnîi în colonia penală din Siberia a fost cauzat de o „combinație de boli”.

Ancheta despre moartea lui Alexei Navalnîi, contestată de soția sa

Iulia Navalnaia a declarat că va solicita deschiderea unei anchete penale în legătură cu moartea soțului ei și a anunțat că echipa sa va continua să adune dovezi pentru propria investigație.

Alexei Navalnîi a murit brusc în februarie, în timp ce se afla într-o închisoare de maximă securitate în localitatea Kharp, situată la 2.046 de kilometri est de Moscova. Această unitate de detenție, cunoscută sub numele de „Lupul Polar”, este considerată una dintre cele mai aspre din Rusia.

Certificatul de deces prezentat mamei lui Navalnîi indică faptul că moartea disidentului a fost cauzată de motive „naturale”, potrivit Sky News.

„Știu că nu este adevărat. Știu că documentul este o minciună și ei acoperă ceea ce sa întâmplat cu adevărat în acea zi”, a spus soția lui Alexei Navalnîi.

Iulia Navalnaia. Sursa foto: Platforma X

Moartea disidentului, cauzată de o „combinație de boli”

Joi, Comitetul de Investigații al Rusiei a emis o concluzie oficială privind moartea lui Alexei Navalnîi, afirmând că decesul a fost cauzat de o „combinație de boli” și a fost provocat de „aritmie”.

Această decizie semnifică faptul că Comisia de Investigații a respins oficial solicitarea de a deschide o anchetă penală în legătură cu moartea principalului opozant al lui Vladimir Putin.

Vladimir Putin. Sursa foto: Platforma X

Documentul emis de Comisia de anchetă detaliază că, pe 16 februarie, în timpul unei plimbări, Alexei Navalnîi a început să se simtă brusc rău și a fost transferat de urgență la unitatea medicală, unde a fost chemată o ambulanță.

Înainte de sosirea echipei de medici, șeful unității medicale i-a efectuat lui Navalnîi masaj cardiac și respirație artificială. Cu toate acestea, medicii care au ajuns ulterior nu au reușit să-l resusciteze.