Dacă multă lume bănuiește că Generalul Victor Atanasie Stănculescu, cel cu ”piciorul în ghips” a făcut trafic de armament, Sorin Roșca Stănescu este foarte sigur de acest lucru. Regăsim această convingere într-un fragment din cartea ” S.R.S.: “ naşul” presei din România în dialog cu Dan Andronic şi Alice Barbu: 49 de ani de presă printre securişti, disidenţi, politicieni, miliardari şi câţiva idealişti”.

Din comerț, a devenit trafic

Roșca Stănescu spune fără echivoc: ”Fiind ministru adjunct la Apărare, se ocupa de contracte externe pentru înzestrarea Armatei, în mod cert se ocupa de comerțul cu arme. După decembrie 1989, el nu a mai avut această calitate oficial. Însemna că o făcea pe cont propriu. Din comerț devenise trafic. Dovada că așa stăteau lucrurile este că mult timp, după decembrie 1989, a fost tartorele unei firme mari cu sediul la Londra, care se ocupa cu comerțul în domeniul metalurgic de fațadă și în realitate cu traficul de arme. Primele operații legate de vânzarea Sidex Galați au fost inițiate la Londra, tot de generalul Stănculescu. El s-a aflat în spatele multor afaceri urâte de la sfârșitul lui 1989 și de la începutul anului 1990”

Placa turnantă londoneză

În 1991, pe când soția lui SRS lucra la BBC, jurnalistul a încercat să intre în contact cu niște grupuri care se ocupau cu traficul de arme. Londra era, probabil este și acum, cea mai importantă placă turnantă din Europa,  poate și din lume, a traficului cu arme. Fapt este că multe arme ajungeau în zone de conflict, din Africa sau din America Latină, supuse embargoului ONU.

”Prin intermediul unor colegi de la BBC și Sunday Times, am reușit să obțin niște numere de telefon și adrese. Împreună cu o jurnalistă britanică, am intrat în contact cu aceste grupuri, sub pretextul că eu reprezint un cerc important din România, care le poate aduce arme. Îmi procurasem și o serie de documente în acest sens. Imediat mi s-a spus că ei lucrează exclusiv cu Stănculescu. Nu i-am putut păcăli, deși mă dusesem cu niște scheme de arme, care nu erau secrete de stat, pentru a încerca să le induc ideea, că sunt și eu un “negustor cinstit”. Dar deși am suferit un eșec, o informație-cheie am obținut”, își aduce aminte SRS.

Confirmarea legăturilor cu generalul Stănculescu

Iată și cum l-a amenițat generalul Stănculescu pe Sorin Roșca Stănescu: ”După două-trei zile, când m-am întors în țară, am primit un telefon de la Stănculescu care m-a invitat la o cafea. La Spitalul Militar Central. Într-o sală de protocol. M-am dus. M-am întâlnit cu el. M-a servit cu o cafea. Și n-au trecut mai mult de 3-4 minute, până când Stănculescu s-a uitat în ochii mei și m-a întrebat dacă sunt conștient că în acea cafea poate să fie otravă. I-am răspuns că sunt. A replicat: “Nu te preocupă lucrul acesta? Nu-ți dai seama că riști prea mult ? Că te-ai apropiat prea mult de un punct periculos ?” Practic, m-a amenințat cu moartea”.

Ultimul capitol

”M-am mai întâlnit cu el, câțiva ani mai târziu, după ce fusese arestat și eliberat. Eram pe un ponton plutitor în Deltă, oaspetele  lui Sorin Ovidiu Vântu. Eu mă trezeam mereu mai devreme. În jurul orei 08:00. Am ieșit pe punte să-mi beau cafeaua. Și ce să vezi? Acolo îl aștepta, umil, Victor Atanasie Stănculescu pe Sorin Ovidiu Vântu. Am schimbat împreună câteva banalități. Am încercat să fiu politicos. Să nu-i dau brânci în Dunăre. După care, am plecat cu șalupa în obișnuita mea plimbare. După circa o oră, când m-am întors, Stănculescu încă îl aștepta, ca o slugă...”, a mai notat SRS.