Când ești pilot de drift – sportul acela nou și ciudat – în care piloții merg mai mult într-o rână cu mașinile lor supertunate și scot flăcări pe țevile de eșapament și nori de fum gros și negru din cauciucuri – cu greu te-ai putea gândi că, atunci când se dă jos de la volan, pilotul ar putea să pună mâna pe un microfon și să-ți cânte ca la nuntă sau la crâșmă, un cântec de-al lui Liviu Vasilică, celebrul rapsod telormănean. Sorin Ene, campionul de drift – adică de derapaj controlat – chiar face asta. Și dacă la drift e profesor, la muzică populară încă învață. Dar promite mult.

 „Mașina de drift este un animal sălbatic pe care îl dresezi cum vrei tu”

Ce este Sorin Ene, în vârstă de 38 de ani, conducător auto, șofer sau pilot? Sau toate la un loc? Drifterul râde zgomotos: „Păi, conducător auto în timpul liber și pilot în cadrul evenimentelor și etapelor de drift”. Mă rog, mai toți șoferii se vizează piloți de Formula 1 sau de raliu. De ce a ales driftul? Ca un bondar care se bate cu becul, Sorin Ene se agită, hiperactiv: „Am cochetat și cu lumea raliului. Am fost, o scurtă perioadă, navigator sl lui Daniel Onoriu, nepotul celebrei cântărețe de muzică lăutărească Gabi Luncă, da’ m-a atras mai mult driftul, adică derapajul controlat, pentru că îmi pune în valoare alte calități. Adică acea de a te adapta rapid la un comportament agresiv al autoturismului. O mașină de drift este ca un animal sălbatic care trebuie îmblânzit, prin dresaj”. Și, este „Driftul” un sport, că nu-l vedem la Olimpiadă? Mă rog, nici cursele de Formula 1 nu-s prezente la această competiție. Campionul se umflă cu toate cele 50 și ceva de kile ale lui – cu tot cu un palton ud pe el – ca un broscoi la rut: „Este mai mult decât un sport. E un spectacol automobilistic pe patru roți!”. Și descrie meseria sa ca un reporter pursânge: „Un «drifter» e ca un gimnast de performanță care a ajuns în lumea circului”.

Morfina driftingului

Sorin Ene a fost campion national în 2015, vicecampion național în 2013 și campion European în 2016. Ultimul titlu l-a câștigat concurând pe circuite din străinătate, ceea ce îi lustruiește ștaiful de campion. Dar cât te costă să practice o asemenea grozăvie de „sport”, că aici nu e vorba doar de un costum, ci de bani mulți băgați în mașini, cauciucuri, combustibil, deplasări, etc?

Dinamicul campion se liniștește, o țâră, ca după o injecție cu morfină: „Nu pot face un calcul exact pentru că nu-l privesc ca pe un business. E un hobby care se auto-întreține. Estimativ, un Campionat Național compus din cinci etape, costă 25.000 de euro, dacă e să te bați la titlu la „Clasa PRO”, adică la cei mai buni.

În banii ăștia intră anvelopele – în jur de 150 de bucăți pentru două zile de etapă, benzina – circa 150 de litri pentru aceeași perioadă, contravaloarea deplasării cu mașina remorcată pe platformă și cazarea, plus plata echipei tehnice”. Oftează. Bun, dar se și câștigă ceva, nu-i așa?

Mai că se bagă sub masa de râs: „Premiile constă într-o sticlă de șampanie și o diplomă. Mai rar bani. Maxim, pentru winner, 1.000 de euro de etapă”. Și adaugă că nu se poate practica driftingul fără sponsori: „E imposibil fără suport extern!”.

Acum predă „driftul” la propria sa școală. Ce-i învață dom’ profesor Ene pe „ucenicii” săi? Se încruntă: „Îi învăț că un pilot nu e pilot doar când e la volan, în competiție. A fi pilot e un cumul de factori. Primul, și cel mai important este educația sa, cei «șapte ani de acasă». Apoi, vine educația sportivă, atitudinea de învingător și să învețe să și piardă. La urmă vine tehnica de pilotaj”.

 Cântatul sub duș și cobza lui Liviu Vasilică

 Mai nou are o nouă pasiune, muzica populară. Sau e veche? Sorin Ene cade într-o melancolie blegoasă. „Când eram mic mai fredonam io, da’ doar pentru mine. Până n-am urmat niște cursuri la Școale de Arte București n-am cântat public. Doar la baie, la duș”, se distrează drifterul trubadur.

Pilotul de drifting a copilărit în comuna Gratia, județul Telorman, loc în care s-a născut și Liviu Dragnea. Ce fel de muzică populară a auzit acolo și ce o diferențiază de altele de același gen? Sorin Ene intră în socoteli: „În primul rând cântecele lui Liviu Vasilică și ale Floarei Calotă. Stilurile lor seamănă foarte mult. În Oltenia, de pildă, Zavaidoc avea și el vioară, acordeon, țambal…, da’ în Telorman, la mine, se mai folosește foarte mult, în stilul lui Liviu Vasilică, cobza! Un instrument străvechi cu  cântăreți în extincție. Că mai sunt câțiva cobzari în toată țara”.

 Drifterul se școlește cu legende ale folclorului nostru

Că tot a adus vorba, cum era Dragnea văzut în satul natal? După ce a ajuns pe cai mari, la București, mai trecea pe „acasă”? Sorin Ene e atent cu vorbele, să nu se certe cu consătenii săi și o dă cotită: „Taică-său era un om mai aspru, că a fost șef de post până în 1990. Un om adaptat vremii sale. Să se știe că Dragnea a făcut și lucruri bune…”. Apoi, schimbă registrul discuției.

S-a școlit în vreun fel, sau e doar „urechist”, ca majoritatea lăutarilor și cântăreților de muzică populară? Dacă da, cine i-au fost sau îi sunt profesori? Și cât costă să te perfecționezi? Întrebările îi vin mănușă: „Sunt anul III la Școala de Arte București la «canto muzică populară». Mai am puțin și termin cursurile, după care mai am doi ani de specializare tot aici. Era cât-p-aci să ajung pe mâna Ozanei Barabancea, dar aici, în primul an, am studiat de la doamna Ana Piuaru, care are 80 de ani și o uriașă experiență și, în anul II, am învățat de la dom’ professor Călin Ștefan. Nici nu costă mult. Doar o mie de lei pe an, că e școală de stat”.

A început târziu, dar se mișcă repede

A început, repede, să cânte la evenimente private, nunți, botezuri, cumetrii, etc. Cum a aflat lumea de el? Se simte flatat. „Primele apariții publice ca interpret de muzică populară le-am avut la petreceri. Prima a fost chiar la «ruperea turtei» fetiței unei foarte bune prietene de-a mea. Atunci am avut emoții foarte mari pentru că am cântat înaintea lui Ionuț Dolănescu. Aproape că nici nu mai voiam să cânt. La nunta surorii mele am cântat, în același program, cu Mariana Iancu-Căpitănescu, Ilie Dură și Maria Ghinea!”, se laudă proaspătul folklorist cu înalte studii de drifting.

Și, câte piese are în repertoriu? Care e „power-play”-ul său? Se umflă în pene, din nou, de parcă se și vede pe scena Sălii Palatului. „Am fix 15 piese, majoritatea ale lui Liviu Vasilică, iar piesa de rezistență este «Fir-ai tu să fii de murg!»”, în «Sol minor»”.

Se gândește Sorin Ene și la un album? Întrebarea asta chiar că l-a dat pe spate: „De ce nu!?”.

 Așteaptă banu’ lipit pe frunte

Are Sorin Ene un onorariu stabilit sau îl negociază în funcție de eveniment? Pilotul are simțul umorului la el în torpedou: „Varianta a doua! În funcție de programul dorit de client și de felul tracțiunii mașinii sale. Dacă o are pe spate îi iau mai puțin! Și, la tracțiune integrală, 4×4, nu mă bag!”. Și iar râde. Apropo, i-a lipit vreun chefliu banu’ pe frunte, cum o mai pățesc lăutarii pe la paranghelii? Sorin Ene e spontan: „Tata și nepoata-mea! Da’ nu m-aș supăra dacă s-ar lipi și de la alții…”.

Când cântă se îmbracă aidoma lui Liviu Vasilică, celebrul rapsod teleormănean. De ce, l-a cunoscut personal? Zice că regretă că nu l-a întâlnit niciodată: „Doar pe fii-său l-am întâlnit, acu’ vreo trei ani, la un semafor de lângă Cișmigiu, vizavi de Liceul Gheorghe Lazăr. Și i-am zis după ce am lăsat geamul jos: „Uită-te bine la mine, c-o să ne mai vedem!”.

Refrenul rapsodului și „clutch kick”-ul pilotului

De unde are pilotul convertit în rapsod popular costumul tradițional, asemănător cu al idolului său telormănean, și cât l-a costat? „O parte din vestimentație o am moștenire de la bunica mea: «cearapii» – adică șosetele groase de lână și cămeșa – care are 90 de ani și e făcută la răzbiul de țesut. Celelalte piese le-am cumpărat de la un atelier de artă populară din Tismana, Gorj. Adică: «ifingeaua» – pelerina, chimirul din piele lucrat manual, nădragii și opincile. Căciula de astrahan am luat-o de la noi din Piața Obor”, își enumeră trubadurul cu școală de drift piesele de pe el în timp ce pozează lângă bolidul său BMW de 645 de cai putere.

Zici că-i leit Liviu Vasilică, dar fără mustață. Zice că face cam 4.000 de lei. Și, un costum de pilot auto cam cât costă? Al lui cât face? Intră, iar, în socoteli: Casca, combinezonul, ghetele și mănușile de pilot pe care le am sar de o mie de euro. Cam tot p-acolo cu țoalele populare. Dar sunt echipamente și de cinci ori mai scumpe, dacă nu mai mult”.

O întrebare îl încurcă greu. Ce-ar fi dacă ar fi pus să aleagă între drift și folclor? Care ar fi opțiunea sa? Se scarpină în cap: „Sper să nu fiu pus întgr-o asemenea situație”.

La final, mai încasează o întrebare dură, fix în sașiul său de folclorist. Care e diferența între  un „clutch kick” și un refren? Își revine, însă, repede, că simte capcana: „E același lucru!”.

Sorin râde, amuzat de întrebare, și explică pentru neofiți ce înseamnă „clutch kick”: „În momentul în care motorul rămâne fără puterea necesară, apeși brusc ambreiajul, dar cu piciorul în accelerație și eliberezi rapid ambreiajul!”. Ce ușor a spus asta… Da’ de refren n-a mai zis nimic.

Te-ar putea interesa și: