Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a stârnit un scandal planetar la jumătatea săptămânii trecute. Care a surclasat pentru câteva zile chiar și tema planetară, războiul din Ucraina.

Scandalul nu a izbucnit pentru că ar fi intrat echipată indecent pe gazonul de la Wimbledon, turneu în care joacă, până acum cel puțin, cu succes. Nici pentru că ar fi avut o atitudine necorespunzătoare sau sfidătoare la adresa vreunei adversare  sau a organizatorilor. Dimpotrivă. Destre turneul din Regatul Unit, Sorana a avut numai cuvinte de laudă: ” Ieri am văzut-o pe Prințesa de Wales, Kate, și m-a impresionat extraordinar de mult eleganța ei, eleganța doamnelor de aici, cât de frumos sunt îmbrăcați bărbații, toți la costum, cu cravată, și câtă disciplină au copiii, ce inocență, și totul a venit dintr-o admirație a mea față de acest turneu și de toate lucrurile frumoase pe care le-am văzut aici.”

Deci, nimic nelalocul lui legat de sport, de performanțe, de adversare, de turneu. Cu totul altul a fost motivul incredibilei revărsări de ură asupra tenismenei noastre. O postare pe Instastory, în care Sorana îndemna sincer și direct, la normalitate: „Faceți bărbații din nou masculini, faceți femeile din nou feminine, faceți copiii din nou inocenți”.

De aici a pornit, inexplicabil pentru cei mai mulți dintre noi, revărsarea de ură pe toate rețelele de socializare împotriva Soranei: „E atât de dezgustător... E un motiv întemeiat s-o urăști. Ce înseamnă să-i faci pe copii inocenți din nou? Să putrezești în iad!”. „Nici nu știu ce înseamnă. Dacă te iei după anumite standarde «feminine», femeile atlete nu ar trebui să existe”. „Foarte dezamăgitor”. „Un story incredibil de dezamăgitor din partea Soranei Cîrstea”. „Sorana Cîrstea e din nou un gunoi”. „Sorana Cîrstea e homofobă”. „Cum ar fi s-o facem pe Sorana Cîrstea să se ducă înapoi la școală?” „Sorana ești un gunoi, având în vedere ce ai postat!” „S-o facem pe Sorana irelevantă din nou”!

Valul acesta extrem de vocal și impertinent, m-a pus pe gânduri. Nu vreau să parafrazez sloganul născut din tragedia atacului terorist din 7 ianuarie 2015 din redacția săptămânalului parizian ”Charlie Hebdo”, când au murit zece ziariști și doi polițiști și unsprezece au fost răniți: ”Je suis Charlie”! Dar și eu cred, asemenea Soranei, că bărbații trebuie să fie masculini, femeile, trebuie să fie feminine, iar copiii, inocenți. Mai mult, nu doar cred. Eu însumi sunt bărbat. Soția mea este femeie, care toată viața a fost foarte feminină. Fiul meu este acum un bărbat foarte masculin și are o soție, femeie, extrem de feminină. Și ne dorim, și vom avea, nepoți foarte inocenți. De ce pentru toate astea, trebuie să putrezesc în iad? De ce merit să fiu urât pentru asta? De ce trebuie să se abată asupra mea, a noastră de fapt, a celor asemenea Soranei, valul acesta de ură? 

Pentru ce normalitatea, atunci când cineva îndrăznește să o exprime public, nu doar să o gândească, stârnește atâta ură sălbatică?

Una dintre admonestări sună așa: ”Sorana Cîrstea folosește platforma pentru a ne duce înapoi câteva decenii”. Păi, să ne ducem înapoi cu câteva decenii, că din acest comentariu am înțeles că asta este rău. Pe 20 august 1977, omenirea lansa Voyager 2, urmată pe 5 septembrie 1977 de sora sa, Voyager 1. Sonde spațiale care urmau să plece aiurea în Universul ăsta mare, cu un mesaj de la pământeni pentru vreo civilizație extraterestră care va repera una dintre sonde. Mesajele umanității au fost imprimate pe două CD-uri din cupru placat cu aur. Pe lângă simbolurile gravate pe ele, există înregistrate și sunete de pe planeta noastră. Unul dintre sunete, pe care NASA a considerat că ne definește și a meritat să-l imprime pe discul plecat să vorbescă Universului despre umanitate este, atenție, un copil care plânge și care este liniștit de către mama sa.

Pentru asta, pentru această normalitate care ne definește ca oameni, savanții care au trimis Voyager spre stelele îndepărtate să le vorbească civilizațiilor de acolo despre noi, ar trebui să putrezească în iad? Merită să fie urâți? Sunt niște gunoaie? Cum poate fi caracterizat fostul președinte al SUA, Jimmy Carter, care a spus la lansarea sondelor, discurs care este înregistrat și pe CD: ”Acesta este un cadou de la o lume îndepărtată și mică, o mărturie a sunetelor noastre, a științei noastre, a imaginilor și muzicii noastre, a gândurilor și sentimentelor noastre”, girând astfel cu autoritatea sa inclusiv scâncetul de copil inocent, mângâiat de mama sa feminină? 

Ce să facem acum? Să întoarcem sondele din drumurile lor, comcepute să dureze un miliard de ani, pe motiv că duce un mesaj greșit despre noi? Că această așa numită ”Nouă Ordine” nu este deloc menționată pe acel disc de aur, care cuprinde inclusiv un mesaj în limba română?

Ni s-a spus, ”majoritatea tăcută”, pentru că am avut mereu bunul simț să nu clamăm Normalitatea. Am considerat-o firescă. 

Dar, cu tot bunul simț, cu toată toleranța de care am dat mereu dovadă, o apărare măcar împotriva acestor atacuri pline de ură, trebuie să existe.

Așa că: Je suis Sorana Cîrstea! În variantă masculină, desigur!

Editorialul poate fi văzut AICI