Sondaj Ungaria. Care este cea mai apreciată națiune de către maghiari. Rușii sunt cei mai antipatici

Sondaj Ungaria. Care este cea mai apreciată națiune de către maghiari. Rușii sunt cei mai antipatici

Un studiu recent a arătat care sunt cele mai apreciate națiuni de către maghiari, dar și cele care sunt disprețuite în Ungaria. Preferințele politice ale respondenților au făcut diferența.

Institutul de cercetare a opiniei publice, Publicus, a realizat un sondaj privind simpatia sau antipatia maghiarilor față de alte națiuni. Respondenții au fost aleși în funcție de vârstă, gen și nivelul de educație. Ei și-au exprimat opinia în legătură cu alte 18 națiuni. Concluziile sondajului au arătat că maghiarii îi apreciază cel mai mult pe italienii. Aproximativ 84% dintre respondenți și-au exprimat simpatia față de aceștia.

Austriecii s-au clasat pe locul doi în acest clasament, aproximativ 82%. Pe ultima treapă a podiumului se află polonezii, aproximativ 81% dintre respondenți au spus că îi simpatizează. Alte popoare care sunt apreciate de către maghiari sunt spaniolii și finlandezii. Peste 80% dintre respondenți au spus că apreciează aceste state. Este important de precizat că Spania a obținut cel mai mic scor și la antipatie. Doar 3% dintre maghiari au spus că nu le place de acest popor.

 Care sunt națiunile antipatice maghiarilor

Aproape jumătate dintre respondenți (47%) au spus că cea mai antipatică națiune este cea rusă. Mulți dintre intervievați au spus că rușii le displac în mod deosebit. Rusia este singura țara care a înregistrat un procent atât de ridicat în rândul antipatiei. Pe locul al doilea se află românii. Aproxiamtiv 36% dintre respondenți au spus că cetățenii români le sunt antipatici. Chinezii și ucrainenii se află aproape la egalitate, 30%, respectiv 31%, iar următoarea națiune în acest clasament sunt indienii, 24%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preferințele politice ale respondenților s-au observat în acest sondaj. Au existat diferențe foarte mari în răspunsurile maghiarilor în ceea ce privește preferințe politice. Marea majoritate a ungurilor care sunt de acord cu actulul guvern și au votat pentru partidul Fidesz au o părere mult mai proastă față de toate națiunile, în comparație cu alegătorii de stânga. Acest lucru înseamnă că mesajele partidului condus de Viktor Orban încă ajung la alegători. Același sondaj a mai arătat că maghiarii au multe preferințe politice în ciuda faptului că Fidesz se bucură de o mare majoritate în Parlament, potrivit Dailynewshungary.com.