Un sondaj Ifop arată că LREM ar obţine 19% din voturi (faţă de 20% în sondajul din luna august), în vreme ce partidul Adunarea Naţională, condus de Marine Le Pen, ar fi votat de 21% dintre francezi, în creştere cu patru puncte procentuale faţă de sondajul similar realizat la finalul lunii august.

Dacă se iau în calcul partidul suveranist condus de Nicolas Dupont-Aignan şi formaţiunile politice ale lui Florian Philippot şi Francois Asselineau, foşti colaboratori ai liderei RN care susţin ieşirea Franţei din Uniunea Europeană, partidele de dreapta franceze ar obţine împreună 30% din voturi, faţă de 25% la sondajul din urmă cu două luni.

Sondajul mai evidențiează că Republicanii, partid condus de Laurent Wauquiez, ar fi votat de 13% din electoratul francez, comparativ cu 15% în luna august.

Ancheta sociologică a fost realizată pe un eşantion de 1.000 de cetăţeni francezi cu drept de vot, pe 30 şi 31 octombrie. 

Într-un sondaj Odoxa-Dentsu realizat la jumătatea lunii septembrie, partidele lui Emmanuel Macron şi Marine Le Pen se aflau la egalitate, cu aproximativ 21% din intenţiile de vot, în timp ce pe poziţia a treia se plasau Republicanii, cu 14% din intenţiile de vot.