Soluții simple, naturale şi ieftine pentru a scăpa de furnicile din casă

Soluții simple, naturale şi ieftine pentru a scăpa de furnicile din casă Sursa: Pixabay

Furnicile pot intra în locuințe prin cele mai mici crăpături, fisuri ale pereților, intrând prin dulapuri de bucătărie ori debarale după hrană. O colonie de furnici e greu de distrus cu substanțele din comerț căci acestea acționează doar asupra celor care ies la lumină, în căutare de hrană, dar există remedii naturale care dau rezultate.

În locuinţe, cel mai des întâlnite sunt furnicile obişnuite, dar, spun specialiştii, în ultimul timp au apărut şi furnicile roşii, care sunt agresive. Furnicile nu sunt insecte dăunătoare, însă atunci când apar în număr mare în casă sau apartament ne pot da adevărate bătăi de cap.  Există numeroase soluții simple pe care le ai la îndemână pentru a scăpa de furnici iar pe unele le poți găsi chiar la tine acasă.

Cum să pregătești momeala

Furnicile apar acolo unde găsesc firimituri și resturi de mâncare sau dulciuri. Cel mai folosit ingredient pentru eliminarea lor este boraxul (boratul de sodiu). Amestecă în cantități egale borat de sodiu și zahăr sau dizolvă-l în apă și înmoaie o bucată de pâine în ea. Pune momeala în locurile în care ai observat că apar furnicile, iar în scurt timp soluția își va face efectul și furnicile vor dispărea. Poți folosi aceeași soluție și pentru gândacii de bucătărie.

Micul secret, condimentele din bucătărie

Scorțișoara este un condiment care reușește să țină furnicile la distanță de casă și bucătărie datorită mirosului său specific. Conform unui studiu efectuat în anul 2014, publicat de International Journal of Scientific and Research Publications, uleiul esențial de scorțișoară poate fi folosit cu succes ca insecticid pentru a scăpa de furnici.

Ne puteți urmări și pe Google News

Adaugă un sfert sau o jumătate de linguriță de scorțisoară într-o cană cu apă, înmoaie o dischetă de bumbac în soluție și apoi umezește zonele unde apar de obicei furnicile. Repetă această procedură o dată pe zi, până când vei scăpa definitiv de ele. Alte condimente care te ajută să scapi de furnici sunt piperul negru și foile de dafin.

Soluția naturală cu lămâie

La fel ca în cazul scorțișoarei, mirosul lămâilor descurajează furnicile să pătrundă în casă, iar aciditatea din sucul de lămâie reușește să acopere feromonii lăsați în urmă de acestea. Mai exact, atunci când furnicile se deplasează în șir indian, ele marchează drumul cu urme chimice invizibile care le ajută apoi să recunoască traseul către sursa de hrană.

Poți să pui în zonele în care apar furnicile cel mai des câteva picături de lămâie sau poți să folosești ulei esențial de lămâie în care să înmoi câteva dischete demachiante și pe care să le lași apoi în locurile cu probleme. Repetă procesul până când furnicile vor înceta să mai apară

Menta,, un insecticid natural

Menta este un alt insecticid natural care te ajută să scapi de furnicile care ți-au invadat locuința. Furnicile nu suportă mirosul puternic al frunzelor de mentă, deoarece le perturba capacitatea de a mirosi și de a detecta sursele de hrană.

Adaugă 10 picături de ulei esențial de mentă la o cană cu apă și pulverizează soluția în toate locurile în care apar furnicile. Repetă de două ori pe zi, până când scapi definitiv de ele. Poți chiar să pui câteva ghivece cu această plantă aromatică prin bucătărie.

Curăţă casa cu oţet de mere

Datorită aromei sale puternice, oțetul de mere este o altă soluție eficientă împotriva furnicilor. Acesta funcționează la fel ca menta sau scorțișoara și acoperă feromonii pe care îi lasă în urmă și care le ajută să găsească drumul înapoi către sursa de hrană din locuința ta.

Prepară o soluție cu părți egale de apă și oțet de mere și pulverizează prin locurile în care apar furnicile. Poți să adaugi chiar și câteva picături de ulei esențial de lămâie sau scorțișoară.

Usturoiul alungă furnicile

Poți să pui câțiva căței de usturoi în locurile în care ai observat că apar cel mai des furnicile sau poți prepara o soluție cu apa și usturoi. Pune usturoi pisat într-o sticlă cu apă și lasă la macerat pentru 24 de ore. Fierbe amestecul a doua zi la foc mic, timp de 15 minute. Toarnă apoi soluția într-un pulverizator și stropește zonele în care sunt furnici. Furnicile vor înceta să mai apară deoarece usturoiul nu este preferatul lor.

Foloseşte clorul

Dacă vrei să folosești clorul pentru a scăpa de furnici, prepară întotdeauna o soluție compusă din apă și clor, deoarece clorul singur are un miros mult prea puternic și persistent. Amestecă cele două ingrediente într-o sticlă și pulverizează în locurile în care apar furnicile. Poți folosi soluția și pentru a curăța podeaua din bucătărie.

Pudra de talc presărată prin casă

Da, și pudra de talc este un ingredient eficient care te ajută în lupta cu furnicile din casă. Presară puțină pudră de talc în locurile pe unde acestea pătrund în locuință, pe lângă tocul ușilor și pe pervaz, la ferestre. O soluție mai puțin cunoscută – pământul de diatomee. Aceasta este o pudră obținută din diatomee, un tip de alge străvechi care s-a acumulat în pământ și a format zăcăminte de silice. După ce este ingerată, această pudră va provoca deshidratarea furnicilor în aproximativ 48 de ore, scrie bricodepot.ro.