Soldatul finlandez din Al Doilea Război Mondial care a sfidat moartea după ce a luat o supradoză de amfetamine. Supradoza nu este ceva „distractiv”, poate duce la paranoia extremă, transpirații, palpitații, insomnie și alte efecte neplăcute.

Holurile multor centre de recuperare sunt pline de povești oribile despre oameni îngropați în dormitoarele lor sau în camere de hotel ieftine, convinși că lumea este cea din imaginația lor și nu cea de dincolo de ușă.

Pentru Aimo Koivunen, un soldat finlandez din al doilea război Mondial, o astfel de amăgire a fost de fapt destul de reală.

Soldatul finlandez din Al Doilea Război Mondial care a sfidat moartea

Aimo Koivunen era în patrulare pe schiuri la sud de orașul port rus Murmansk, în martie 1944, când unitatea sa a fost atacată și înconjurată de Armata Roșie.

Împreună cu unii dintre tovarășii săi, Koivunen a reușit să scape din încercuire.

El era însărcinat și cu transportul și aprovizionarea camarzilor cu Pervitin (o formă timpurie de amfetamină).

Drogul fusese furnizat soldaților germani și finlandezi în timpul războiului pentru a-i menține treji în timpul serviciului de pază, al patrulelor lungi și al altor misiuni dificile.

Au început să schieze spre bază, știind că rușii erau pe urmele lor.

După câteva ore bune de schiat, Koivunen era extrem de obosit și pe punctul de a leșina.

Atunci și-a adus aminte că avea rezerva de Pervitin a întregului grup în buzunarul de la piept.

A decis să ia o pastilă

Fără să se oprească din schiat, Koivunen a băgat mâna în buzunar, dar din cauza mănușilor i-a fost greu să scoată o singură pastilă.

Așa că a scos mai multe și le-a înghițit pe toate.

În câteva minute, a simțit că tot corpul îi este cuprins de o energie intensă, dar efectele au durat puțin.

Supradoza de amfetamină a început să-și facă simțite efectele, iar Koivunen a început să-și piardă cunoștința – exact ce voia să evite.

Când s-a trezit din starea de transă, finlandezul se afla deja la 100 de kilometri depărtare.

Se pierduse de camarazi și rămăsese fără muniție și mâncare. Nu-și amintea nimic din ce se întâmplase.

A început să schieze spre locul unde credea că se află camarazii pierduți, luptându-se cu somnolența și halucinațiile.

Această stare de delir a durat câteva zile, cu faze alternative de veghe și somn.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric