Soldați din Spania, cantonați în România

Soldați din Spania, cantonați în România

Militari din Spania ajung la cea mai expusă graniță a NATO cu Rusia, pentru a o întări cu vehiculele sale Piranha.

Subgrup tactic din Spania, în România

Aceasta este prima desfășurare a Marinei spaniole în România. În total, 200 de soldați și 40 de vehicule ale Marinei vor ajunge ca întăriri în această zonă.

Forțele Armate spaniole, împreună cele franceze, vor desfășura o nouă misiune în România, cu scopul de a consolida zona de est a NATO. În total, 200 de soldați și 40 de vehicule ale Marinei se vor îndrepta către această zonă.

Prima misiune va fi pregătirea logisticii, după cum a indicat Statul Major al Apărării, cu intenția de a stabili baza pentru contingent, care va sosi în noiembrie.

Personalul și echipamentele au fost trimise prin intermediul aeronavelor A400M ale Armatei Aeriene și Spațiale, de la baza Rota către aeroportul din Brașov, fiind primite de comandantul local.

Câți militari din Spania sosesc în România

Subgrupul tactic va fi alcătuit din personal din Compania 10 a Batalionului III Mecanizat al Corpului III Naval, care va avea 13 vehicule blindate Piranha IIIC, destinate transportului soldaților și altor sarcini de luptă. Acest tanc este capabil să transporte până la 12 persoane și este echipat cu diverse sisteme de arme precum rachete antitanc, mitraliere sau tunuri automate.

Alături de echipa vehiculului, Forțele Armate spaniole vor trimite un pluton cu mitraliere grele echipate pe vehicule Vamtac 4x4 și include rachete antitanc Spike și dispozitive explozive și de sprijin logistic.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

Aceasta este prima desfășurare a Marinei spaniole în România, care se crede că va fi permanentă, așa cum s-a întâmplat în Letonia și Slovacia. După șase luni, soldații vor fi înlocuiți cu un alt contingent al Marinei.

Ce fac rachetele Spike

Acest tip de rachetă a fost dezvoltat de compania israeliană „Rafael Advanced Defense Systems” și misiunea sa este de a distruge elicoptere, fortificații, vehicule blindate și alte ținte la distanță lungă.

Are mai multe variante, precum Spike-SR (rază scurtă), Spike-MR-LR (rază medie și lungă) și Spike-ER (rază extinsă). Poate fi ghidată înainte și după lansare, iar operatorul își poate regla traiectoria în timpul zborului, grație unei camere, permițându-i să se adapteze la situații noi, evitând obstacolele și schimbând obiectivele.

În plus, are un sistem care permite tragerea și schimbarea rapidă a poziției.

Deși variază în funcție de model, în general, are o autonomie de până la 8 km pentru Spike-LR și până la 25 pentru Spike-ER și cântărește între 10 și 45 de kilograme, ceea ce o face ușor transportabilă.

(Autor: Andrea Cadenas de Llano Sosa, HuffingtonPost; Traducere Cristina Zaharia, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Ne puteți urmări și pe Google News
Revista presei