Șoferul care a fugit abandonând TIR-ul cu țigări de contrabandă a fost prins. Posibilă legătură cu cazul Arad
- Mihnea Talau
- 2 iunie 2021, 14:48
Șoferul care a fugit de polițiști, în dimineața zilei de 24 mai, pe câmp lăsând în mijlocul drumului un TIR cu 320.000 de ţigări de contrabandă a fost găsit de autorități. El se află în prezent în anchetă la sediul IPJ Arad.
Polițiștii de la Serviciului Rutier au oprit în trafic, în dimineața zilei de 24 mai, pe raza localității Mândruloc, un autocamion în cuplu cu semiremorcă.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, şoferul camionului le-a înmânat poliţiştilor nişte documente ale autovehiculului, iar când aceştia i-au solicitat şi documentele personale, a spus că trebuie să le caute în bord. Poliţiştii ar fi mers până la maşina de intervenţie pentru a verifica transportul, iar şoferul s-ar fi strecurat afară din cabină şi ar fi fugit pe câmp.
„În momentul legitimării, șoferul autotrenului a fugit de la fața locului, autotrenul fiind transportat în incinta unui operator economic. Existând suspiciuni cu privire la bunurile transportate, au fost solicitați polițiștii Serviciului de Investigate a Criminalității Economice, fiind descărcați 14 europaleți care, aparent, conțineau borcane de sticlă. După îndepărtarea borcanelor, așezate pe partea exterioară a euro-paleților, au fost găsite 323.298 pachete (6.465.960 fire) de țigări de contrabandă, netimbrate.
Toată cantitatea de țigarete precum și mijlocul de transport au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. Au fost ridicate de la fața ocolului și alte bunuri de interes precum și urme papilare. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, a transmis Poliţia Arad.
Anchetatorii suspectează o legătură între aces caz și asasinarea lui Ioan Crișan
Cazul şoferului de TIR cercetat pentru contrabandă cu ţigări este în atenţia publicului după ce presa locală a scris despre faptul că anchetatorii verifică şi o posibilă legătură a cazului cu asasinarea omului de afaceri Ioan Crișan.
Reamintim că o explozie urmată de un incendiu și soldată cu un deces a avut loc, sâmbătă dimineața, în parcarea unui supermarket din municipiul Arad. La volan se afla Ioan Crișan, om de afaceri arădean, patronul firmei piscicole Crimatex. El deținea și o societate care se ocupa cu transporturi.
Procurorii de la Parchetul General investighează cazul sub suspiciunea de omor calificat cu premeditare.