Șoferii care au permis A1 sau B1 ar putea fi scutiți de această probă teoretică
- Maria Pană
- 5 aprilie 2025, 06:05
Sursa foto: Dreamstime.comPersoanele care au deja permis din categoriile A1 și B1 ar putea să obțină mai ușor alte categorii, potrivit unui proiect care a fost înregistrat la Senat. Mai exact, doritorii ar susține doar proba practică nu și pe cea teoretică.
Permis de conducere, obținut mai ușor
Propunerea legislativă prevede ca cei care au deja permis din categoria A1 și vor permis la categoria A sau A2 să îl obțină fără a mai susține proba teoretică. Practic pentru astfel de permis ar fi nevoie doar să treacă de proba practică. Se va considera că odată ce ai trecut proba teoretică pentru A1 nu mai este nevoie să suții examenul și pentru altă categorie de permis din clasa A. Totodată și șoferii care au obținut permis pentru categoria B1, chiar și la 16-17 ani ar putea fi scutite de proba teoretică atunci când trec la B.

Sursa foto: ASP
Cu toate acestea, trebuie promovată proba practică la fel ca și în cazul celor de la categoria A. Codul rutier prevede că cei care doresc să conducă motociclete cilindrice de maximum 125 cm, putere de 11kw, trebuie să posede permis din categoria A1. De asemenea cei care doresc să conducă vehicule pe patru roți, trebuie să aibă permis din categoria B1. Este vorba despre vehiculele care nu sunt considerate autoturisme. Acestea au o masă în ordine de mers ce nu depășește 450 kg. Și au un motor de maximum 15 kW. Cei care au făcut proiectul, spun în expunerea de motive faptul că trebuie optimizate resursele autorităților.
Mai exact trebuie redus volumum de muncă aferent adiministrării examenelor teoretice. Dar în aceiași măsură trebuie crescută eficiența procesului de obținere a permisului de conducere. Fără a compromite siguranța rutieră. Pentru ca propunerea să intre în vigoare este nevoie ca ea să treacă de ambele camera ale Parlamentului. Ulterior va merge la președinte pentru promulgare.