Șoc în Iran: Fratele președintelui Rouhani 5 ani de închisoare pentru corupție
- Adrian Pătrușcă
- 1 octombrie 2019, 19:16
Hossein Fereidoun era nu doar fratele ci și unul dintre consilierii cei mai apropiați ai șefului statului iranian, Hassan Rouhani.
„Hossein Fereidoun a fost condamnat la cinci ani de închisoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Justiției, Gholam Hossein Esmaili marți, într-o conferință de presă, citat de agenția iraniană Farsi.
Fereidoun a fost condamnat de asemenea și la „plata unei amenzi” și la restituirea „mitei”, fără a se preciza sumele respective.
Verdictul a fost dat după mai multe ședințe ale instanței desfășurate cu ușile închise.
Întrebat dacă Fereidoun mai are și alte dosare în justiție, Esnayeeli a declarat: „Celălalt dosar al său este încă în cercetare la biroul procurorului și nu a fost trimis încă în instanță”.
El nu a dorit să ofere mai multe amănunte despre celălalt dosar al lui Fereidoun.
Hossein Fereidoun, fratele președintelui Hassan Rouhani și unul dintre consilierii acestuia, a fost arestat în 2017 pentru acuzații de corupție, dar a fost eliberat rapid pe cauțiune. La vremea respectivă, anchetatorii declarau că Fereidoun face obiectul „mai multor investigații”.
Rouhani și Fereidoun nu mai poartă același nume de când cel dintâi și l-a schimbat în tinerețe.
Noul ministru al Justiției, Ebrahim Rayeesi a început o dură luptă împotriva corupției de la numirea sa în martie 2019.