ŞOBOLANII AU CUCERIT BUCUREŞTIUL şi generează un PERICOL IMENS pentru sănătatea tuturor. Alertă generală
- Daniel Teodoreanu
- 18 august 2016, 09:04
Autorităţile din Bucureşti sunt depăşite de invazia şobolanilor, care reprezintă un adevărat pericol pentru sănătatea cetăţenilor.
Conform stirileprotv.ro, de abia la începutul acestei luni, o hotărâre a Consiliului General al Primăriei Capitalei a transmis sarcina deratizării către primăriile de sector. Dar, cum se întâmplă lucrurile de obicei în România, implementarea măsurilor durează, astfel că şobolanii găsiţi morţi sunt lăsaţi să putrezească pe spaţiul public, punând în pericol viaţa oamenilor.
Spre exemplu, la intersecţia Căii 13 Septembrie cu strada Petre Ispirescu, inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică au găsit recent zilele trecute mai mulţi şobolani morţi. Cineva de la firma de salubritate trebuia să ridice rozătoarele, dar asta nu s-a întâmplat.
Lăsaţi în căldură la temperaturi ridicate, cadavrele şobolanilor se descompun repede, intră în putrefacţie şi se transformă în focare de infecţie.
“Sunt boli bacteriene care au o perioadă de incubaţie de câteva zile şi de obicei se manifestă prin febră serioasă, frisoane sau afectări multiple; mă refer la leptospiroze hepatice, hematologioce, renale, lucruri destul de severe", a declarat Ştefan Lazăr, medic primar boli infecţioase.
"Până în acest moment niciun reprezentant Romprest nu a primit nicio astfel de solicitare din partea autorităţii abilitate, aflând despre această situaţie doar de la dumneavoastră, moment în care o echipă deja s-a mobilizat spre soluţionare, având capacitatea necesară de colectat cadavre", au spus reprezentanţii Romprest.