Un reportaj anchetă apărut în ediția de marți, 5 august, în care jurnaliștii EvZ vorbeau despre tertipurile la care angajații din sistemul sanitar apelau, pe vremea aceea, pentru a-și rotunji veniturile.
În cazul anchetei cu pricina se făcea referire la taxa ilegală de 50.000 de lei (vechi) pe care rudele sau prietenii bolnavului internat în Spitalul din Ocna Mureș erau obligați să o plătească dacă voiau să vegheze noaptea la căpătâiul suferindului.
Măsura, ilegală, fusese luată de conducerea instituției în condițiile în care spitalul avea datorii foarte mari către furnizării de utilități. De altfel, ancheta s-a desfășurat chiar în momentul în care unitatea spitalicească mureșeană fusese deconectată de la rețeaua de apă potabilă.
INFO
Autorul anchetei, Lucian Dobrater, corespondent de Alba Iulia al EvZ, a părăsit între timp redacția, preferând o carieră politică. Actualmente este consilier parlamentar.