Smartphone-ul s-ar putea să nu mai fie deloc telefon. Va fi o comunicare creier-creier
- Antonia Hendrik
- 12 noiembrie 2019, 16:27
Vom comunica fără cuvinte, transmițând gândurile reciproc prin intermediul unor dispozitive minuscule, conectate modern. Aşa va arăta viitorul apropiat.
Cea mai mare afacere a viitorului apropiat va fi telepatia asistată de computer sau smartphone
În aprilie, o echipă de oameni de știință de la Universitatea Washington și Carnegie Mellon University a publicat în revista Nature o lucrare în care detaliază un experiment ambițios pe care l-au realizat recent. Două persoane au ales jocul video Tetris. Folosind doar gândurile lor, au transmis comenzi către o terță persoană. Cinci luni mai târziu în septembrie, compania de dispozitive medicale din California Synchron a anunțat că a testat cu succes, pentru prima dată într-un cadru clinic, o altă piesă cheie. Un nou senzor cerebral a cărui implantare, spre deosebire de modelele anterioare, nu necesită o gaură în craniul utilizatorului.
Cine n-ar vrea să intre în creierul tău
Micul senzor numit „stentrode” se deplasează prin fluxul sanguin spre creier, unde se "parchează" și începe să citească activitatea neuronală. Stentrode poate transmite wireless datele altor dispozitive: proteze, drone și modemuri „inteligente” în mintea altor persoane. „Tehnologia de bază nu este într-adevăr atât de futuristă cum ar putea crede mulți oameni”, a spus Jacob Robinson, un neuro-inginer de la Universitatea Rice, pentru The Daily Beast, referindu-se la domeniul mai larg al interfețelor creier-mașină. Aceste interfețe sunt destul de brute în forma lor actuală. Dar funcționează. Poate nu este de mirare, atunci, că companii atât de mari ca Facebook au sărit deja pe piață.
Telefoanele de mâine ar putea răspunde gândurilor noastre
Astăzi, smartphone-urile noastre și alte tehnologii oferă o mulțime de exemple deja: atingere, glisare și privirea ecranelor. Iar telefonul după aceea s-ar putea să nu fie deloc un telefon. Ar putea fi un abonament la un serviciu de comunicare creier-creier. În 2017, Facebook a lansat propria sa inițiativă internă „de a construi un dispozitiv neinvaziv, purtabil, care permite oamenilor să tasteze, pur și simplu imaginându-și că vorbesc”, a spus Eddie Chang. El și coechipierii săi au dezvăluit că au reușit să transpună activitatea creierului în text cu o precizie de până la 76%.
Concluzie: Inteligenţa artificială nu mai are limite. Se pare, că în curând, vom deveni muţi dacă printr-o simplă atingere a smartphone-ului putem transmite prin gând ceea ce am dori să spunem prin cuvinte.