Situaţie incertă pentru şeful Procuraturii moldoveneşti. De ce va fi audiat repetat de Comisia Vetting

Situaţie incertă pentru şeful Procuraturii moldoveneşti. De ce va fi audiat repetat de Comisia Vetting

Republica Moldova. Procurorul general interimar al Republicii Moldova va fi audiat repetat de Comisia de evaluare a procurorilor.

Totul din cauza unui apartament din proprietatea funcţionarului, a cărui achiziţie ridică semne de întrebare.

Cea de a doua audiere va avea loc pe 13 ianuarie 2026, la ora 16:00. De data aceasta, audierea şefului Procuraturii Generale se va desfăşura cu uşile închise.

Suspiciuni privind achiziţia apartamentului

Comisia de evaluare a procurorilor a decis să-l audieze repetat pe Alexandru Machidon, după ce în cadrul primei audieri au apărut suspiciuni legate de achiziția unui apartament procurat la preț avantajos.

În cadrul audierii publice din 10 decembrie 2025, membrii Comisiei au solicitat explicații privind apartamentul de 65 de metri pătrați, procurat de Machidon în decembrie 2018, pentru suma de 674.400 de lei, echivalentul a aproximativ 34.000 de euro.

Suspiciunile au fost alimentate de faptul că fostul proprietar ar fi achiziționat apartamentul în 2016 la un preț similar, iar după efectuarea unor reparații parțiale, locuința a fost vândută cu acelaşi preţ procurorului general interimar, la același preț.

Cum se justifică funcţionarul

Justificarea lui Alexandru Machidon este că apartamentul ar fi fost doar parțial renovat și mobilat atunci când l-a cumpărat. Şeful Procuraturii Generale susţine că lucrările de finisare și dotările au fost realizate treptat din veniturile sle, în perioada 2018–2021. Iar veniturile şi cheltuielile au fost declarate.

Potrivit lui Machidon, lucrările realizate de fostul proprietar s-au limitat la montarea parchetului și aplicarea tapetului.

„Cum și-am menționat, dacă era un apartament pe care într-adevăr îl doream și îmi plăcea atât de mult, disponibilitatea financiară îmi permitea să dau pe el și 38.000 și 40.000 la moment”, a spus procurorul general interimar.

Discrepanţe dintre preţul de piaţă şi cel declarat de procuror

Semne de întrebare au apărut şi în legătură cu discrepanța dintre prețul achiziției raportat în declarația financiară a lui Machidon și evaluarea apartamentului realizată de agenția imobiliară LARA.

Membrii comisiei au vrut să clarifice dacă între cumpărător și vânzător au existat relații sau beneficii oferite în afara tranzacției. Alexandru Machidon a răspuns că nu a oferit cadouri, bunuri sau alte favoruri de valoare și că singura legătură cu fostul proprietar era existența unor cunoștințe comune.

„Consider că această procedură este importantă pentru consolidarea instituției integrității și fortificării încrederii publice în Procuratură”, a declarat Alexandru Machidon la finalul audierii.