Situația job-urilor din IT în prima jumătate a anului. Ce specialiști caută firmele pe piața muncii

Situația job-urilor din IT în prima jumătate a anului. Ce specialiști caută firmele pe piața muncii Inflația ucide comerțul electronic din Europa / sursa foto. EVZ

Cererea de angajați în sectorul IT a fost în creștere în prima jumătate a anului acesta. O analiză a companiei EXE Software arată că numărul de locuri de muncă oferite a fost ridicat, însă recrutarea oamenilor rămâne o provocare. Asigurarea unor condiții de muncă cât mai bune are drept consecință și atragerea unor lucrători performanți.

Domeniul IT rămâne unul dintre cele mai dezvoltate din economia românească, iar acest lucru se reflectă în cererea crescută de specialiști. Firmele caută specialiști calificați, iar pentru aceasta oferă condiții dintre cele mai bune.

„De la începutul anului și până în prezent, ni s-au alăturat 28 de noi colegi și, astfel, am reușit să atingem un număr record de angajați la EXE Software – 122. Pentru menținerea acestora, dar și pentru atragerea altora noi, punem mare accent pe experiența oamenilor în compania noastră, astfel încât căutăm permanent modalități prin care să ne asigurăm că fiecare dintre noi ne regăsim aici, scopul fiind ca, per total, să ne placă ceea ce lucrăm și să ne simțim confortabili în mediul de la job”, a declarat Karina Tătui, HR Manager EXE Software.

Potrivit spuselor sale, mai multe departamente din cadrul firmei au avut nevoie și au făcut oferte pentru atragerea de noi lucrători de pe piața muncii. Astfel, potrivit analizei, printre aceste departamente s-au numărat, cu precădere, cele de WEB și Mobile Development, Business Intelligence, Quality Assurance, VBA Development și Sales. Noile recrutări au fost necesare pe fondul nevoii companiei de a inova și de a dezvolta soluții și produse noi. la cererea firmelor din portofoliul de clienți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Firmele au nevoie în continuare de specialiști

De altfel, potrivit reprezentanților EXE Software există o cerere de speciaiști în cadrul firmei. Sunt mai multe locuri ce așteaptă să fie ocupate în cadrul echipelor de Web și Mobile Development: NET Developer și Xamarin Developer, în cadrul echipei de DevOps: DevOps Engineer, precum și în cadrul echipei de WEB Design – rolul de UX/UI Designer.

„În lunile care vor urma, vom persevera în consolidarea echipei, atât din punct de vedere numeric, cât și al abilităților tehnice. Ne dorim să facilităm accesul fiecăruia la mai multe proiecte și, implicit, la mai multe tehnologii, astfel încât să asigurăm un mai bun ghidaj tehnic noilor veniți”, a completat HR Manager-ul EXE Software, conform start-up.ro.

Conform informațiilor din spațiul public, cele mai căutate locuri de muncă în domeniul IT sunt cele care țin de programare, dezvoltare de site-uri, aplicatii web sau mobile este la mare cautare.

Este vorba despre

  • Web Developer – JavaScript;
  • Software Developer – Java, Python;
  • Mobile Developer – Java (Android) sau Swift (iOS);
  • Data Analyst – SQL;
  • Cyber-Security Specialist – Linux, Retele, Python, Securitate.