Ședinţa comună a celor două comisii parlamentare începe la ora 12:00, potrivit site-ului Senatului.

Ciucă și Aurescu vor fi audiaţi în legătură cu situaţia actuală din Orientul Mijlociu, precizează sursa citată.

Pe 9 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis afirma că interesele României nu au fost afectate de agravarea situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu.

„În ultimele zile am asistat la agravarea situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu, care afectează în mod special stabilitatea din Irak şi din regiune. Amplificarea tensiunilor nu este în interesul regiunii şi nici al comunităţii internaţionale. Instituţiile de bază ale statului irakian trebuie să poată funcţiona în condiţii de stabilitate şi securitate pentru a putea fi identificate soluţii paşnice în beneficiul cetăţenilor. Aceste evoluţii recente au un impact la nivel internaţional şi sunt relevante pentru securitatea Europei şi a cetăţenilor noştri, nu doar pentru securitatea statelor direct implicate. Până în prezent, interesele României nu au fost în mod direct afectate, mă refer în primul rând la securitatea cetăţenilor români, inclusiv securitatea militarilor noştri aflaţi în Irak”, a spus Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Președintele a dat asigurări că România se coordonează permanent în cadrul NATO şi UE, precum şi la nivel bilateral cu partenerii săi strategici, în primul rând cu Statele Unite ale Americii, în ceea ce priveşte obiectivele fundamentale de securitate, atât cele naţionale, cât şi cele ale comunităţii transatlantice.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat săptămâna trecută că România susţine un rol crescut al NATO în regiunea Orientului Mijlociu şi în activitatea de combatere a terorismului.

Iar ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, arăta, pe 8 ianuarie, că în structurile de specialitate se continuă monitorizarea şi evaluarea situaţiei din Orientul Mijlociu, astfel încât la nivel instituţional să poată fi luate măsurile care se impun.

„Pentru militarii români (…) au fost luate măsurile necesare pentru relocare şi, de asemenea, a fost oprită pentru moment executarea misiunilor. De asemenea, împreună cu partenerii şi ceilalţi membri ai contingentelor participante s-au pus în aplicare planurile specifice pentru o astfel de situaţie. În acest moment, la nivelul structurilor de specialitate sigur că s-a analizat, se analizează şi se continuă monitorizarea şi evaluarea situaţiei, astfel încât la nivel instituţional să putem fi în măsură să luăm măsurile care se impun. Ca atare, vă pot garanta că toate instituţiile care au responsabilităţi pe acest segment sunt la datorie”, a declarat ministrul Apărării.

Te-ar putea interesa și: